Nou program agricol în sprijinul producătorilor locali, demarat de Kaufland

434

Kaufland România inițiază un nou program agricol în parteneriat cu Cooperativa Țara mea, ce vine în sprijinul producătorilor locali mici de fructe și legume, prin care le garantează acestora siguranța cantităților cultivate și vândute, dar și un profit sigur. Produsele micilor fermieri din program sunt certificate internațional pentru calitate și siguranță (Global G.A.P.), respectă standardele de prospețime Kaufland și se vor găsi la raionul de legume-fructe începând chiar din lunile mai-iunie. În sezon, sortimentul de legume și fructe de la raft ajunge până la peste 90% produse românești.

Pentru acest proiect, Kaufland va colabora cu 237 de fermieri și producători mici de pe teritoriul întregii țări, înscriși în Cooperativa Țara mea, și va colecta de la aceștia peste 9000 de tone de fructe și legume. Programul se desfășoară în sezonul de legume și fructe din România, în perioada mai – octombrie 2021, cu posibilitatea de a fi extins pe termen mai lung.

Toți producătorii implicați în program îndeplinesc următoarele cerințe:

  • Sunt certificați Global G.A.P. sau urmează să obțină certificarea;
  • Au disponibile cantitățile necesare de fructe și legume agreate, ce pot fi planificate în avans;
  • Sunt producători români individuali sau fac parte dintr-o cooperativă;
  • Au capacitate de prelucrare sau ambalare a produselor;
  • Dispun de capacitate de răcire sau pre-răcire a produselor;
  • Au capacitate logistică către depozitele centrale;
  • Dispun de capacitare de stocare adecvată, dacă este necesar.
  • Se angajează să respecte criteriile de calitate și prospețime ale Kaufland România;

Producătorii mici și mijlocii care îndeplinesc aceste cerințe pot să se alăture programului, prin înscrierea în Cooperativa Țara mea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here