Mai zilele trecute, având ceva timp liber, am făcut un circuit mai amplu să văd cum mai stau treburile prin câteva zone turistice ale Gorjului, cu precădere în cele cu statut de perimetrele protejate. Aşa că am dat câte o raită prin două locaţii cu statut de parc naţional. Este vorba despre Domogled -Valea Cernei şi Defileul Jiului, două areale ce se întind cu o suprafaţă importantă pe teritoriul gorjean.
Trebuie să precizez de la bun început că am constatat o îmbunătăţire a stării de curăţenie în cele două locaţii şi lipsa unor focare care să poată afecta mediul ambiental ori ecosistemele locale. Acum nu aş putea să spun dacă şi gradul de civilizaţie al celor ce au tranzitat ori poposit în cele două locaţii a crescut dar, ca imagine, din exterior, repet, s-a văzut că s-a făcut ceva. Nu mai sunt gunoaiele din locurile de parcare, locurile de unde se poate lua apă parcă sunt mai curate, s-au amenajat locuri de picnic, rămâne şi ca automobiliştii ce parcurg ori poposesc prin acele locuri să aibă grijă unde aruncă resturile ori ambalajele menajere.
Am făcut aceste consideraţii pentru a sublinia faptul că presa obiectivă nu caută numai subiectele negative ori de senzaţie, atunci când este cazul critică dar şi evidenţiază dacă lucrurile se remediază şi merg spre normalitate.
Pentru că păstrarea curăţeniei şi evitarea poluărilor în perimetrele gorjene (şi nu numai) nu este aşa cum îmi exprimam opinia şi cu altă ocazie, un moft al nimănui, iar fenomenul nu se monitorizează aşa, ca „să se bage unii în seamă”, ci toate acestea sunt o cerinţă a zilei de azi.
Să nu mai vorbim despre acordurile şi proiectele comunitare în accesare ori derulare ce vizează protejarea mediului şi a factorilor ambientali locali. Iar în acest context presa trebuie să aibă, în opinia mea, un rol primordial în prezentarea atât a neajunsurilor cu formularea propunerilor de îmbunătăţire, cât şi a lucrurilor bune ce s-au făcut ori se fac, cu evidenţierea celor implicaţi în buna funcţionare a demersurilor respective.
Mugurel PETRESCU, fotografii autor noiembrie 2024