Noile tricouri, scoase la vânzare

2158

Suporterii formației Pandurii Târgu-Jiu s-ar putea bucura, din sezonul viitor, de redeschiderea unui magazin oficial. Echipa de fotbal și-a prezentat deja noile echipamente, care au fost pe placul fanilor. Conducerea clubului încearcă acum înființarea unui punct de vânzare a produselor oficiale. Spațiul s-ar putea deschide chiar în incinta stadionului. Antrenorul echipei, Călin Cojocaru, a dezvăluit că este foarte posibil ca fanii gorjeni să-și poate achiziționa materiale promoționale cu echipa favorită.„Cu siguranţă. Am vorbit cu conducerea, cu domnul Golea, şi încercăm să facem un magazin aşa cum avea Pandurii înainte şi să punem aceste articole la vânzare pentru suporteri. Tricourile de joc au fost creionate de doi oameni din Târgu-Jiu. O să mai fie şi eşarfe, odorizante, măşti. Materialele promoţionale trebuie să fie o normalitate pentru o echipă ca Pandurii. Încercăm să punem la punct şi lucrurile acestea”, a precizat Cojocaru. În 2014, sub conducerea lui Mihai Prunariu, Pandurii își deschidea primul magazin oficial. Între timp, situația financiară precară a clubului nu a mai permis suporterilor să aibă acces la tricourile oficiale de joc.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.