Noile metode de achitare a facturilor Aparegio, pe placul gorjenilor

539

Societatea Aparegio Gorj a venit în sprijinul abonaților săi cu un nou punct de lucru, începând din data de 9 mai a.c., operatorul regional oferind clienților posibilitatea să achite facturile, să ceară informații despre: contracte, racordări, branșamente, lucrări executate de operator, serviciul de contorizări individuale, dar și investițiile aflate în derulare, în locația din zona 9 Mai. Deja clienții Aparegio s-au obișnuit cu noile modalități de achitare a facturilor.

Din ce în ce mai mulți abonați ai Aparegio, operatorul apă canal din Gorj, își plătesc facturile la apă și canal la punctul de lucru din Zona 9 Mai (lângă sensul giratoriu de la Paralela 45). De la inaugurarea acestui centru și până în prezent au fost făcute plăți în valoare de aproximativ 125.000 de lei. „Trebuie spus, de asemenea, că la fel de bine merge și modul de plată prin PayPoint pentru că există puncte în tot județul și clienților noștri le este mai ușor să achite așa facturile. Astfel în luna iulie au fost înregistrate un număr de 2.790 de tranzacții cu o valoare totală de 206.968 de lei”, a spus Nicoleta Văduva, purtătorul de cuvânt al Aparegio Gorj.
De asemenea, tot pentru a veni în sprijinul abonaților, Aparegio anunță că, după data de 15 august, pe lângă băncile partenere BRD, BCR, BANC POST, ALPHA BANK și ING BANK la care se pot achita facturile, se va putea plăti și la BANCA COOPERATISTA JIUL. „Platforma online a societății este securizată. Oamenii pot să plătească fără nicio problemă și pe site-ul nostru, pentru că folosim procesatorul de plăți folosit și de unitățile bancare”, a mai adăugat Nicoleta Văduva.
ApaRegio Gorj emite lunar circa 13.000 de facturi, iar în fiecare an societatea are de încasat debite restante de circa 13 milioane de lei de la consumatorii persoane fizice şi juridice.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here