Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) prelungeşte până la 31 martie perioada în care consumatorii casnici pot încheia contracte de furnizare pe piaţa concurențială.
ANRE a iniţiat un proiect de ordin în acest sens, „având în vedere impactul procesului de liberalizare a pieţei de energie electrică, de la 1 ianuarie 2021 asupra clienţilor casnici, necesitatea asigurării unei bune informări de către furnizorii de ultimă instanţă, precum şi asigurarea condiţiilor necesare încheierii contractelor de furnizare a energiei electrice cu respectarea condiţiilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19 şi pentru ca procesul să se desfăşoare în beneficiul consumatorului final, a fost prevăzută măsura de prelungire până la 31 martie 2021 a perioadei în care pot fi încheiate contracte de furnizare a energiei electrice astfel încât clienţii casnici să beneficieze de preţul din oferta concurenţială”.
Piaţa de energie electrică a fost complet liberalizată la 1 ianuarie 2021. Începând cu această dată consumatorii care erau până acum în regim reglementat vor plăti preţuri mai mari cu 13-26%, dacă păstrează actualul contract.
I.I.
Pe factura stg- sus scrie „Factura piata concurentiala”, dupa ce nu am raspuns o luna la solicitarea Enel de a da o notificare scrisa privind noile conditii. In aceasta situatie, citez: ” …vom considera noile conditii economice acceptate”.
INTREBARE:
Mai trebuie sa ma deplasez pana la 31 martie 2021 sa semnez un nou contract, sau ramane valabil existentul ?
Multumesc ptr. raspuns.
Dan