Noi verificări printre angajatorii din judeţ

644

Echipele Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au desfăşurat pe parcursul ultimei săptămâni mai multe acţiuni de îndrumare, prevenţie şi control în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă. Astfel, inspectorii Serviciului Control Relaţii de Muncă au derulat 40 de controale din care 36 pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare. A fost depistat un angajator care presta activitate cu o persoană fără forme legale de angajare. În consecinţă, a fost aplicată o sancţiune contravenţională pentru utilizarea muncii fără forme legale de angajare în cuantum de 10.000 de lei. Angajatorul depistat cu muncă la negru asigura servicii de pază la un parc fotovoltaic din comuna Țânțăreni.
“Au fost aplicate în total cinci sancţiuni contravenţionale la cinci angajatori, în valoare de 23.000 de lei, amenzile fiind aplicate pentru: neîncheierea, în formă scrisă a contractului individual de muncă, anterior începerii activităţii; nerespectarea prevederilor legale referitoare la acordarea repausului săptămânal; nerespectarea prevederilor legale referitoare la transmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor”, se arată în informarea transmisă de conducerea ITM Gorj.
Şi echipele de inspectori ale Compartimentului Securitate şi sănătate în muncă au efectuat săptămâna trecută un număr de 21 controale pentru respectarea prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în care au fost depistate 19 neconformităţi pentru care au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în cuantum de 6.000 de lei. Controalele efectuate au urmărit în principal modul de realizare a măsurilor dispuse în verificările anterioare. Principalele nereguli pentru care s-au aplicat sancţiuni au fost: instruirea necorespunzătoare a personalului, lipsa instrucţiunilor proprii de la locurile de muncă, neevaluarea tuturor riscurilor existente, nepurtarea de către lucrători a echipamentului individual de protecţie (EIP).
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here