Noi strigări de la Greenpeace şi Bankwatch! – APM Gorj, în instanţă cu 35 de reclamagii

977

Nicolae Giorgi, directorul executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj, a prezentat, săptămâna trecută, raportul de activitate al instituţiei pe anul trecut. În acesta se regăsesc şi cazurile cu care APM Gorj a ajuns în sălile de judecată.

În anul 2018, APM Gorj a ajuns în instanţă ca parte în 35 de dosare. Instituţia judeţeană a fost acţionată în judecată de organizaţii precum Greenpeace şi Bankwatch România, precum şi de reprezentanţii Carierei Meri. „Situația dosarelor aflate pe rol în anul 2018 – număr total dosare – 35, dintre care: 19 dosare având ca obiect suspendarea și anularea actelor administrative de reglementare, reclamante fiind organizații nonguvernamentale (Asociația Bankwatch România, Bucureşti, Greenpeace, București, Asociația Neuer Weg, Fundația Eco Civica), Cariera Meri, S.C. Kaufof Com SRL, persoane fizice – soluționate în favoarea APM Gorj definitiv, în cazul suspendărilor, și în prima instanță, în cazul anulărilor, cu excepția unuia, care a fost soluționat definitiv; 13 dosare având ca obiect anularea deciziilor de stabilire timbru de mediu, reclamante fiind persoane fizice – lipsă calitate procesuală pasivă a APM Gorj – soluționate în favoarea APM Gorj; un dosar având ca obiect stabilirea salariului la nivel maxim pentru categoria de familie ocupațională Administrație, reclamant fiind un funcționar public – soluționat definitiv în favoarea APM Gorj; un dosar având ca obiect comunicarea de informații, conform art. 22 din Legea nr. 544/2001privind liberul acces la informații de interes public, reclamantă fiind organizația nonguvernamentală Asociația Bankwatch România, București – soluționat în favoarea APM Gorj în prima instanță; un dosar având ca obiect plata diferențelor salariale rezultate în urma majorării tarifului zilnic de la suma de 70 euro/zi la suma de 90 euro/zi, aferentă lunilor februarie 2016 – iulie 2016 și a celor de la 70 euro/zi la 120 euro/zi pentru lunile august 2016 – iunie 2018 și în continuare și dobânzile aferente, reclamant fiind personal contractual, manager de proiect – soluționat în favoarea APM Gorj în prima instanță”, se arată în raportul emis de conducerea APM Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here