Noi stații de călători și drumuri sătești modernizate, la Dănești

568

Viața continuă la Dănești și după condamnarea dată de magistrații Curții de Apel Craiova fostului primar Mădălin Paliță. Cei care se află acum la conducerea Primăriei Dănești se mândresc cu faptul că investițiile demarate ajung să capete o finalizare.

”În ciuda tuturor problemelor întâmpinate în ultima perioadă, colegii noștri din cadrul serviciului administrativ, continuă lucrările de modernizare și înfrumusețare a comunei Dănești. Încă 10 noi stații de călători au fost amplasate pe raza satelor Văcarea, Șasa/Urzica, Merfulești, Brătuia, Trocani, Barza și Botorogi. Având în vedere că aceste stații sunt confecționate în regie proprie, vom continua să facem atâtea câte trebuie, până când vom rezolva toate cerințele oamenilor în acest sens”, au anunșat reprezentanții Primăriei comunei Dănești.
De asemenea, autoritățile locale anunță faptul că a fost semnat contractul de execuție în vederea modernizării mai multor drumuri comunale și săești în lungime totală de 10 km: ”După un lung efort administrativ datorat numărului mare de drumuri pentru care am primit finanțare în vederea modernizării, respectiv 33 de drumuri comunale și sătești în lungime totală de 10 km, iată că a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor. (…) Termenul de execuție este de 12 luni, iar lucrările urmează să înceapă în perioada imediat următoare, după ce vom preda amplasamentul către constructor. Venim în fața dumneavoastră cu fapte nu cu vorbe și vă asigurăm de toată implicarea noastră în vederea finalizării cu succes a acestui frumos proiect, care are o valoare de 150 miliarde lei vechi, finanțare nerambursabila primită de la Guvernul României prin programul Anghel Saligny, cu sprijinul necondiționat al echipei PSD Gorj”.
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here