Noi servicii medicale decontate de stat

517

Începând cu luna iulie, gorjenii asigurați în sistemul de sănătate vor putea să își măsoare tensiunea arterială pentru 24 de ore (Holter-TA) la medicii de familie şi vor putea obţine dispozitive medicale fără a fi trecuți pe liste de așteptare. Asigurații vor putea trimite documentele prin poştă casei de asigurări; noile reglementări sunt prevăzute în proiectul contractului-cadru de asistenţă medicală pentru anul 2018, care va intra în vigoare la jumătatea acestui an.

Proiectul Contractului-cadru ce va reglementa condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2018, ca urmare a negocierilor şi consultărilor cu organismele profesionale şi reprezentanţii furnizorilor de servicii medicale, a fost publicată recent de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Comparativ cu Contractul-cadru pe anul 2017 (a cărui aplicabilitate a fost prelungită şi pentru trimestrul I al anului 2018), proiectul menţionat cuprinde o serie de noutăţi care vizează creşterea accesului persoanelor asigurate la medicamente şi servicii medicale, debirocratizarea şi transparentizarea activităţii furnizorilor de servicii medicale, dar şi disciplina contractuală a acestora.

Prin urmare, proiectul prevede că începând cu data de 1 iulie 2018 asiguraţii vor putea obţine medicamentele cu şi fără contribuţie personală de la oricare farmacie din ţară aflată în contract cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Actuala reglementare, conform căreia farmacia trebuie să fie în contract cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate ca şi medicul prescriptor, va mai fi aplicată doar pentru medicamentele care fac obiectul contractelor cost-volum-rezultat.

Similar, şi investigaţiile paraclinice recomandate de medicii aflaţi în contract cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate vor putea fi efectuate de la 1 iulie 2018 la oricare furnizor de profil din ţară, indiferent cu ce casă de asigurări de sănătate se află acesta în relaţii contractuale.

Noi servicii la medicul de familie
În pachetul de servicii medicale de bază pentru asiguraţi se introduc noi servicii ce vor fi oferite de medicul de familie, cum ar fi măsurarea continuă a tensiunii arteriale pentru 24 de ore (Holter-TA), eliberarea adeverinţei pentru încadrarea în muncă a persoanelor aflate în şomaj şi eliberarea fişei sintetice pentru copilul încadrat în grad de handicap. Pentru accesul asiguraţilor la servicii medicale în cadrul cabinetului medical din asistența medicală primară și la cabinetul din ambulatoriu pentru specialitățile clinice s-a precizat că programul de activitate de 35 de ore pe săptămână se asigură în minim 5 zile pe săptămână.

Mai mult decât atât, pacienții cu diagnostic oncologic confirmat, aflați în Programul național de oncologie, se vor putea prezenta fără bilet de internare pentru spitalizarea continuă. Asiguraţii vor putea transmite casei de asigurări de sănătate și prin poștă documentele necesare pentru aprobarea unui dispozitiv medical.

Pentru debirocratizarea activităţii furnizorilor de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, în proiectul noului Contract-cadru unele obligații contractuale sunt eliminate sau revizuite, iar procesul de contractare este simplificat prin eliminarea unora din documentele solicitate în prezent şi trecerea la transmiterea documentelor numai în format electronic. Totodată, se prevede obligația existenței semnăturii electronice pentru toți medicii care furnizează servicii în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate.

Noutăți privind prescripțiile medicale
Medicii prescriptori vor avea obligaţia generală să respecte protocoale terapeutice de prescriere a medicamentelor, respectiv rezumatul caracteristicilor produsului (RCP), pentru medicamente care nu au protocoale terapeutice. Începând cu 1 iulie 2018, medicii prescriptori vor trebui să respecte avertizările Sistemului Informatic al Prescripției Electronice (SIPE), precum și informațiile puse la dispoziție pe pagina web a CNAS referitoare la faptul că medicamentul respectiv se prescrie cu respectarea protocoalelor terapeutice sau, după caz, că este un produs biologic. Spitalul care nu eliberează prescripţia medicală necesară la externarea asiguratului va fi sancţionat cu reţinerea sumei de 200 de lei pentru fiecare caz externat la care s-a constatat nerespectarea obligației. O sancţiune similară se aplică şi în cazul furnizorilor din asistența medicală ambulatorie pentru specialități clinice, inclusiv celor de medicină fizică și de reabilitare. Noul Contract-cadru precizează că pentru medicii de familie nou-veniţi într-o localitate, va fi dublată perioada de susţinere din partea casei de asigurări de sănătate, până la constituirea listei minime de pacienţi, respectiv de la 6 la 12 luni. Pentru furnizorii de medicamente, s-a precizat că farmacistul îşi va putea desfăşura activitatea la cel mult trei farmacii aflate în relaţie contractuală cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate, dintre care la o farmacie va putea asigura doar continuitatea pe timpul nopţii şi în zilele libere legale. În scopul transparentizării activităţii, furnizorii de îngrijiri medicale şi/sau paliative la domiciliu vor avea obligația de a transmite zilnic caselor de asigurări de sănătate contravaloarea serviciilor de îngrijiri efectuate în relație contractuală cu acestea. Totodată, pentru furnizorii de dispozitive medicale, casele de asigurări de sănătate vor avea obligația de a publica pe pagina web proprie sumele decontate lunar, pe categorii și tipuri de dispozitive.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here