Noi restaurări brâncuşiene! – Coloana Infinitului, curăţată şi reabilitată în primăvară

435

Coloana InfinituluiSpecialiştii în monumente istorice, alături de reprezentanţi ai Primăriei Târgu-Jiu, şi de proiectantul general, Dorin Dănilă, s-au întâlnit vineri la Târgu-Jiu pentru a face o analiză asupra Coloanei Infinitului. Analiza vine la doar câteva săptămâni după ce s-a intervenit pentru acoperirea unor micro-fisuri apărute la o altă operă a lui Brâncuşi, Poarta Sărutului.

Intervenţiile provizorii pentru trecerea peste perioada de iarnă ce s-au făcut asupra Porţii Sărutului, au atras şi analize asupra Coloanei fără Sfârşit, care, de asemenea a adunat câteva probleme de la ultima restaurare de acum zece ani. “Au avut loc intervenţii provizorii la Poarta Sărutului pentru a remedia micro-fisurile care apăruseră la acoperământul de plumb, deci, pe această iarnă, protecţia a fost asigurată. Urmează ca în perioada caldă să primim şi să aplicăm soluţia definitivă. În ceea ce priveşte întâlnirea de vineri care a avut drept scop analiza stării de conservare a Coloanei fără sfârşit, de această dată am avut la Târgu-Jiu nu doar pe şeful echipei care a realizat restaurarea de acum zece ani, Virgil Călea, ci pe proiectantul general Dorin Dănilă”, a declarat Teodora Ciobanu, director interimar al Direcţiei pentru Cultură „Constantin Brâncuşi”. La întâlnire au mai participat reprezentanţii Institutului Naţional al Monumentelor Istorice de la Bucureşti, şi alţi specialişti în structuri metalice, arhitecţi şi artişti plastici.

Aceştia au făcut o vizită de inspecţie la Coloană unde s-au luat în calcul toate elementele care erau necesare pentru acest subiect, iar apoi s-au întors la discuţii şi s-au sintetizat câteva concluzii pentru ceea ce Primăria Municipiului Târgu-Jiu are de făcut pe termen scurt, mediu şi lung. “Ca urmare, Dorin Dănilă, care are responsabilitatea proiectului pentru toată viaţa, urmează să ne trimită în cel mai scurt timp un plan în care să fie trecute foarte clar toate lucrurile care ţin de intervenţii, monitorizare, protejare pe care noi trebuie să ni le asumăm ca şi autoritate locală”, a precizat Ciobanu.

Înclinaţia Coloanei a rămas aceeaşi

La întâlnire a participat şi artistul şi restauratorul Paul Popescu, care a declarat ieri că pelicula Coloanei Infinitului se prezintă destul de bine: “Deocamdată au fost păreri. În primăvară, vom face o curăţire a depunerilor, iar apoi vom observa mai bine eventualele detalii în urma cărora vom vedea ce soluţii se impun. Tot vineri, directorul Institutului de Monumente Istorice a cerut şi o măsură a înclinaţiei Coloanei, înclinaţie care este încă de acum zece ani. În urma măsurătorii, s-a observat că înclinaţia a rămas aceeaşi odată cu trecerea anilor, respectiv de 25 de centimetri”.

Explicaţia dată de Popescu cu privire la păstrarea înclinaţiei este aceea că opera lui Constantin Brâncuşi are o fundaţie în trepte de şapte metri adâncime. Pe Coloana Infinitului, în special la bază, există la ora actuală, semne şi zgârieturi, precum şi diverse urme lăsate de oamenii necivilizaţi care au trecut pe lângă aceasta.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here