Noi proiecte importante pentru târgujieni, lansate de municipalitate

543

Autorităţile locale de la Târgu-Jiu continuă accesarea de fonduri pentru dezvoltarea municipiului! Două dintre aceste investiţii au fost aprobate în şedinţa de Consiliu Local din data de 23 iulie.

“Veşti bune privind două proiecte extrem de importante, iniţiate de mai mult timp. Proiectul de iluminare cu leduri în valoare de 5 milioane euro este aproape de faza de finanţare. Al doilea proiect votat astăzi (n.r. luni) în Consiliul Local este cel privind studiu de fezabilitate pentru achiziţia unor troleibuze cu fir şi baterii care pot funcţiona şi independent de reţeaua electrică. Mulţumesc colegilor din Primăria Târgu-Jiu care au reuşit să parcurgă aproape toţi paşii pentru finanţare. 20 de astfel de troleibuze vor ajunge la Târgu- Jiu spre sfârşitul anului viitor. Investiţia realizată în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării este de aproape 12,7 milioane euro, iar la sfârşitul anului se va trece la partea de licitaţie”, a anunţat viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, Aurel Popescu. În ceea ce priveşte proiectul de achiziţionare a celor 20 de noi troleibuze, acesta cuprinde un parteneriat încheiat între Ministerul Dezvoltării şi Primăria Municipiului Târgu-Jiu. Troleibuzele vor avea o lungime de aproximativ 12 metri, nouă dintre acestea vor fi cu autonomie pe baterii, iar alături de cele 20 de troleibuze vor fi achiziţionate şi tot atâtea echipamente de transport inteligente. Potrivit proiectului aprobat luni de consilierii târgujieni, valoarea acestei investiţii este de peste 47 de milioane de lei, iar contribuţia municipiului Târgu-Jiu va fi de 2%, respectiv o co-finanţare în cuantum de puţin peste 950.000 de lei. Marcel Romanescu, edilul de la Târgu-Jiu, a fost cel împuternicit să semneze protocolul cu Ministerul Dezvoltării, asigurându-se astfel finanţarea prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 4.

Iluminat stradal modern cu 20 de milioane de lei
În ceea ce priveşte un alt proiect aprobat în şedinţa de luni de către Consiliul Local al Municipiului Târgu-Jiu, respectiv aprobarea studiului de fezabilitate pentru “Creşterea eficienţei sistemului de iluminat public la nivelul municipiului Târgu Jiu – actualizat”, investiţia se ridică la o valoare de 20,5 milioane de lei fără TVA. “Se propune modernizarea şi eficientizarea sistemului de iluminat existent şi aducerea acestuia la nivelul standard în municipiul Târgu-Jiu, prin: înlocuirea tuturor corpurilor de iluminat cu echipamente moderne şi eficiente, utilizând tehnologie LED şi variaţia intensităţii luminoase în funcţie de necesar conform principiilor denumite generic Smart Lighting; corpurile de iluminat se vor instala în majoritatea cazurilor pe stâlpii existenţi, utilizând console specifice; dotarea şi instalarea de stâlpi de iluminat noi, acolo unde nu sunt disponibili stâlpi existenţi sau unde distanţa existentă între doi stâlpi succesivi este prea mare pentru asigurarea nivelului de iluminare corespunzător; înlocuirea tuturor cablurilor de alimentare cu energie electrică a stâlpilor de iluminat cu cabluri noi, pozate subteran, protejate cu tubulatură specifică, astfel încât să se elimine avariile şi pierderile datorate cablajelor existente şi care deja prezintă uzură fizică sporită; implementarea reţelei de comunicaţii specifice pentru controlul sistemului de iluminat până la nivelul de lampă; (…) dotarea cu o soluţie informatică modernă la nivelul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, care va permite coordonarea, comanda şi monitorizarea întregului sistem de iluminat”, se arată în studiul de fezabilitate întocmit pentru această investiţie.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here