Noi programe de formare la CCD Gorj

596

Începând de astăzi, cadrele didactice interesate se pot înscrie la două noi programe de formare furnizate de Casa Corpului Didactic (CCD) Gorj.

Casa Corpului Didactic Gorj, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Gorj și în parteneriat cu Asociația Proeuro – Cons – instituție autorizată de ANC, va furniza cadrelor didactice un program de formare profesională pentru ocupația de formator, precum și programul de formare acreditat ”Abilitarea corpului de profesori metodiști pentru învățământul preuniversitar”. Pentru primul program, taxa este de 280 de lei, iar pentru cel de-al doilea de 250 de lei. Cei interesați se pot înscrie până pe 31 martie, în intervalul orar 10.00 – 14.00.
Dosarul de înscriere trebuie să conțină: cerere de înscriere, copie după CI/BI şi certificat de căsătorie (dacă este cazul), copie după actul de studiu cu specialitatea (diplomă de bacalaureat, studii universitare, studii postuniversitare), copie după certificatul de naştere și adeverință de încadrare de la unitatea școlară în care să se specifice funcția și specialitatea.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here