Noi premii pentru cursanții Școlii Populare de Arte ,,Constantin Brâncuși”

1081

Palmaresul Școlii Populare de Arte ,,Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu s-a îmbogățit cu noi premii și mențiuni, obținute de cursanți ai instituției la Concursul Național de Pian ”Virtuozii”, de la Brăila.

Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu” Brăila a organizat, pe 27 aprilie 2021, cea de a XII-a ediţie a Concursului Naţional de Pian “Virtuozii” (în format online), ediţie la care s-au înscris 176 de concurenţi din ţara noastră şi Republica Moldova, cu vârsta cuprinsă între 5 şi 16 ani, proveniţi din: Alba Iulia, Bacău, Botoşani, Braşov, Brăila, Bucureşti, Buftea, Chişinău, Câmpulung Muscel, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Giurgiu, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Slatina, Slobozia, Târgu Jiu, Tecuci.
În urma desfășurării concursului au fost acordate 57 Premii I, 47 Premii II, 38 Premii III şi 30 Menţiuni. La acestea s-au adăugat Premii speciale – pentru cea mai bună interpretare a unei piese diferite ca gen, pentru muzicalitate, pentru prezenţa artistică deosebită şi „Aniversare 70”, premiu care marchează împlinirea a şapte decenii de la înfiinţarea Şcolii Populare de Arte „Vespasian Lungu” Brăila. Juriul a fost compus din personalităţi ale vieţii muzicale româneşti, profesori din licee de specialitate şi din şcoli populare de artă.

6 premii și 10 mențiuni au ajuns în Gorj
Conform rezultatelor anunțate de organizatori, 16 dintre premiile și mențiunile acordate la Subsecțiunea A1 a competiției, dedicată participanților care studiază pianul în școli populare de artă, centre culturale, cămine culturale, case de cultură sau în sistem privat, au fost adjudecate de elevi ai Școlii Populare de Arte ”Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu: Cojocaru Maria – Premiul III, Alexandru Rareș-Constantin – Mențiune, Ghițea Luca-Ștefan – Mențiune, Năgăra Matei-Cristian – Premiul III, Rădulescu Alexandra-Maria – Mențiune, Alexandru Maria-Sofia – Premiul III, Botănel Filip – Mențiune, Fometescu Andrei-Cătălin – Premiul I și Premiul Special pentru cea mai bună interpretare a unei piese românești, Ghițea Rut-Miriam – Mențiune, Tismănaru Gabriel – Mențiune, Dinescu Daria – Mențiune, Copaci Eusebiu-Leonard – Premiul III, Duță Ștefania-Evelina – Mențiune, Păunescu Justina – Mențiune și Popescu Maria-Georgiana – Mențiune.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here