Noi premii obținute de cursanții Școlii Populare de Arte Târgu Jiu

115

Cursanții Școlii Populare de Arte ,,Constantin Brâncuși” Târgu Jiu continuă să obțină pe bandă rulantă noi premii și distincții la festivalurile locale și naționale, semn că munca elevilor, dar și a profesorilor din cadrul instituției este una asiduă și încununată de succes.

Astfel, de curând, palmaresul cursantei ȘPA Târgu Jiu, Daria Elena Cojocaru, coordonator Alin Pană, s-a îmbogățit cu alte două premii. Este vorba despre Marele Premiu al Festivalului-concurs al Portului, Dansului și Cântecului Popular ,,La stejarul din răscruce”, ediția a XVI-a, precum și Premiul I la Festivalul Concurs de Muzică Populară pentru Copii și Tineret ,,Pe dunghița Jiului”, ediția a XVI-a.
,,Cursanții instituției noastre au obţinut recent noi premii care le recompensează efortul depus pentru pregătirea artistică. Așadar, în urma Festivalului Național de Folclor Pastoral “Cheile Oltețului, ediția a XVI-a, Polovragi, Bartic Maria Petronele a obținut Premiul I, iar colega ei, Cristina Pîrjol a obținut Premiul II. Tinerele interprete sunt îndrumate de doamna Raluca Elena Ghișe. La secțiunea soliști instrumentiști, Petre Marian Oprea (coord. Gheorghe Mituță) a obținut Premiul I, iar Yanis Lala (coord. Nicu Stoichin) Premiul II. Totodată, în cadrul Festivalului Concurs de Muzică Populară pentru Copii și Tineret ,,Pe dunghița Jiului”, ediția a XVI-a, Turceni au fost bifate următoarele reușite: Premiul I – Ynghrid Ciobanu, Premiul II – Ștefania Chiriță, iar Premiul Special – Lorena Tudorescu. Aceste fete sunt pregătite de doamna Nicoleta Lătărețu. Tot aici, Denisa Pîrlăgeanu și Tania Galbenu, coordonator doamna Cristina Boian, au obținut Premiul I, Sara Maria Lukacs – Premiul II, iar Daria Dragotă, coordonator Alin Pană, a obținut Premiul I. La Festivalul Concurs al portului, dansului și cântecului popular “La stejarul din răscruce“, ediția a XVI-a, Stejari, Ștefania Chiriță, coordonator Nicoleta Lătărețu, și Andreea Dănău, coordonator Ion Drăgan, au obținut Premiul II. Felicitări, fetelor! Vă îmbrățișăm și vă dorim să ajungeți acolo unde visați! Felicitări de rigoare părinților care le-au îndrumat pașii spre actul artistic, dar și profesorilor coordonatori care le șlefuiește cu migală, răbdare și talent calitățile native!”, a transmis conducerea Școlii Populare de Arte Târgu Jiu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here