Noi nume în dicționarul scriitorilor gorjeni: Dumitru Pârvoaica – Victoria Simona Mocioi: „Două călugărițe”- destine în contrapunct –

272

Nuvela Două călugărițe a dlui DUMITRU PÂRVOAICA, având-o coautor pe VICTORIA SIMONA MOCIOI, fixându-și drept cadru societatea românească de după Revoluția din 1989, aduce în prim-plan destinul ratat al unei tinere femei, Nina Romanescu, fiica unui profesor din Craiova. Unică la părinți, fata crește în adorarea tatălui, prețuit inspector școlar, ale cărui principii de viață și le însușește, deși înțelegerea dintre părinți nu este deloc pilduitoare. Urmează anii de facultate (la științe fizico-chimice), după care licențiatei i se pune în față spinoasa problemă a unui loc de muncă. După câteva itinerante încercări  de  a deprinde «tainele» funcționărismului (la o bancă sau impiegată definitivă la Schitul Maicilor), Nina încearcă să facă față tribulațiilor și presiunii dictatoriale la un birou din Direcția Autonomă.
Întâlnirea cu Radu, față de care trăiește din plin fiorii autentici ai dragostei dintâi, va fi un moment crucial în viața ei. Însoțindu-l pe tânărul absolvent de Drept  repartizat la Odorhei,  Nina devine «soție de magistrat», într-un oraș în care trebuie să se acomodeze cu îngusta mentalitate provincială. Problemele de cuplu și gospodărești încep să apară într-un context plin de stres și plictis, agravat apoi de firea tot mai capricioasă a soțului. „Vestea” că va da viață unui copil îl scandalizează pe soțul tot mai pretențios, atent să se integreze cât mai confortabil în mediul său de viață profesională, însușindu-și repede o mentalitate autoritară și mai puțin atent la etica de familie. Problemele cuplului se complică în cele șase luni de conviețuire, iar certurile și violențele vor duce implacabil la despărțire. Nina își va găsi liniștea la mai vechea ei prietenă Gina, prezentă la timpul potrivit în casa din Odorhei, pentru a o scoate din mâinile violenței intempestive a soțului. Medic primar la un spital din Capitală, aceasta îi oferă Ninei una din cele patru camere ale apartamentului, acordându-i totodată o necondiționată afecțiune și înțelegere.
Dând viață unui copil, botezat de «fină» cu numele Doru, Gina îl va crește cu tot devotamentul ei de mamă, descoperind, după etapa căsătoriei, experiența aceasta cu toate obligațiile, satisfacțiile și bucuriile ei. Dar, împlinind 7 ani, Doru va fi revendicat de tatăl său Radu, care-l transplantează într-o altă lume. „Pustiită” de unicul reazem al vieții, Gina se va simți „o femeie bătrână”, cu părul încărunțit înainte de vreme și sufletul vestejit! Deși are dreptul să-l vadă la o lună, mama constată repede «înstrăinarea» propriului fiu, căruia tatăl îi oferea tot confortul și-i satisfăcea toate dorințele (internet, meciuri de box, vânători…). Constatarea că micuțul a devenit „un copil străin” e atât de dureroasă încât mama se închide în sine, resemnându-se într-o suferință acceptată ca o imparabilă fatalitate.
Nuvela (oglindă purtată de-a lungul drumului accidentat, în accepția realismului clasic, în care «răspunzător» este, cum zicea Stendhal, «inspectorul de drumuri», nu cel ce-o poartă) este, în fond, rectilinie, ușor putând fi urmărită o cronologie a faptelor, în ciuda unor reveniri «involuntare», un fel de proustianism narativ și mai puțin al stărilor de spirit trăite de protagonistă.
Remarcabilă este, în paralel cu experiențele de viață evocate imparțial și obiectiv,  imaginea mediului social, în care înfloresc tipologii din cele mai curioase, un fel de neo-realismsurprins în toată «cruzimea» lui, în grobiana lui substanțialitate. Iată, în acest sens, o anumită mentalitate a tatălui sau comportamentul tânărului «magistrat», care-și sacrifică fericirea familiei pentru a face față lumii sale de amploiați versatili și falși, în virtutea unui comportament de carierism provincial.
Singura figură luminoasă – în ciuda unei condiții de femeie liberă, dezinvoltă și plină de «spiritul epocii» – rămâne mai vechea prietenă Gina, adevăratul «înger păzitor» în viața Ninei, un fel de «replică» a acesteia în planul realizării profesionale. Pentru aceasta, Nina este «călugărița» detașată și retrasă, imposibil a se «integra» într-o societate bazată atât de mult pe relații, pe interese, pe moravuri atât de puțin ortodoxe, pe lipsa de prejudecăți și pervertire morală… Evident că o astfel de psihologie comportamentală duce la insucces și implacabil eșec – de aici destinul nefericirii protagonistei, într-o îngroșată antinomie cu acela al devotatei prietene. Să precizăm că și Gina trecuse printr-o situație asemănătoare (în final aflăm că ea însăși era mama unui copil de 12 ani, eminent la învățătură, un fel de secret al vieții ei, foarte asemănător cu povestea prietenei sale!), dar ea, fiind o luptătoare cu fler, știe să ia viața în piept, cu aplombul și curajul de care numai femeile voluntare și puternice sunt în stare, transformând «eșecurile» vremelnice în «succese» durabile…
Nuvela (de dimensiunea unui miniroman) -are după cum noi înșine arătăm în prefață – în general, antren, dar și o problematică bine strunită, evenimențial și narativ, discursul heteronomic reușind a contura comportamente, fizionomii, destine. Clasică, în definitiv, cu eforturi vădite de psihologizare discursivă, adică scriitură fără pretenții de modernitate metodologică ori de inginerie prozastică, nuvela dlui profesor Dumitru Pârvoaica (pensionar retras la Mușetești, după o carieră onorabilă la Liceul Teoretic „Ecaterina Teodoroiu” din Tg.-Jiu) – un fel de «schit al maicilor» –  poate fi citită ca o «felie de viață» și mai degrabă ca un «document» dintr-o evocare balzaciană a vremurilor ce le trăim. Vremuri demne de o nouă «comedie umană», în perspectiva estetică a unui postmodernism care are de învățat foarte mult de la marea proză realistă europeană de acum un secol și mai bine, pe care ar putea-o completa, dacă încă nu a făcut-o deja, cu o materie bogată și omogenă pe relația individ-mediu social – ideal de viață.
Zenovie CÂRLUGEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here