Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, Planul național pentru un mediu sigur în învățământ, pentru a completa măsurile privind combaterea violenței în școli. Toți copiii victime ale violenței sau implicați într-un asemenea act primesc sprijin de specialitate și le vor fi decontate ședințele de terapie.
Potrivit Notei de fundamentare a proiectului de hotărâre privind Planul național de combatere a violenței școlare, „în urma aprobării Planului, în colaborare cu reprezentanții elevilor, reprezentanții părinților și cu instituțiile locale abilitate, precum Serviciul siguranță școlară, Serviciul public de asistență socială, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, unitățile de învățământ vor adopta planuri de prevenire și reducere a violenței în școli”.
Ministerul Educației și inspectoratele școlare au atribuții de monitorizare și evaluare a implementării Planului național de combatere a violenței școlare, respectiv a planurilor școlare de prevenire și reducere a violenței.
I.I.