Noi măsuri de relaxare, de astăzi!

1168

Noi măsuri de relaxare sunt așteptate de azi. Cluburile și restaurantele vor rămâne deschise până la ora 2 noaptea, iar pentru concerte, evenimente publice și private este prevăzut un număr mai mare de participanți.

Potrivit premierului Florin Cîțu, noile măsuri prevăd ca în spațiile deschise sau închise, competițiile sportive să se poată desfășura cu spectatori până la 50 la sută din capacitatea spațiului în anumite condiții.

De asemenea, va fi acceptat un număr mai mare de participanți la concerte, festivaluri publice şi private sau alte evenimente culturale organizate afară.

„Se permite organizarea evenimentelor desfășurate în aer liber cu participarea unui număr mai mare de 2.500 de spectatori cu asigurarea unei suprafețe de 1 metru pătrat pentru fiecare persoană. Persoanele trebuie să fie vaccinate şi să poarte mască”, afirmă prim-ministrul.

De asemenea, la evenimentele private, nunți, botezuri, mese festive, vor fi acceptate 150 de persoane în exterior şi 100 în interior, şi în anumite condiții se poate ajunge la 300 de persoane. Programul barurilor şi restaurantelor va fi extins.

„Se permite un număr mai mare, 300 de persoane cu 2 metri pătrați pentru fiecare, şi vaccinare. Tot la acest capitol, activitatea operatorilor economici este extinsă până la ora 2, deci 5 dimineața – 2 dimineața. Activitatea din cluburi baruri şi discoteci este permisă până la 70% din capacitate”, explică Florin Cîţu, potrivit Mediafax.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.