Noi mărturii privind – Prezenţa lui Eminescu pe meleaguri oltene în Romanaţi şi Gorj

170

I
În „Amintirile” sale scrise pe la 1900, Ana Culcer, fiica Elenei Aman şi a lui Barbu Bălcescu, fratele marelui revoluţionar paşoptist (născută  la Craiova, în 1859, şi căsătorită cu dr. Dumitru/Tache Culcer din Târgu Jiu), evocă împrejurările în care a cunoscut o pleiadă de scriitori clasici, de la Alecsandri şi Maiorescu la Eminescu, Caragiale, Duiliu Zamfirescu, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Olănescu (Ascanio) ş.a.
Mezină a familiei fostului primar al Craiovei, Barbu Bălcescu, prin 1874-75, Ana Bălcescu va merge la Bucureşti să stea alături de sora ei Zoe, căsătorită cu junimistul Nicolae Mandrea (preşedinte al Curţii de Casaţie): „Sora mea Zoe născuse o fetiţă şi Mandrea venise să mă ia ca să şed cu dânsa timpul cât trebuia să stea în pat, timp destul de îndelungat; Zoe fiind foarte slăbită. La ei avusei ocazie a cunoaşte pe D-nu Titu Maiorescu, fost şi viitor Ministru şi critic însemnat. Era unul din prietenii lui Nicolae; soţia cu fiică-sa Livia veneau aproape zilnic să vadă pe Zoe.”  Lehuza era asistată de doctorul Kremnitz, cumnatul lui Maiorescu, adică fratele „tinerei şi cochetei” Mite Kremnitz. Trecem peste observaţia morală privind pe marele critic („Don Juan, nepocăit, o înşela pe Clara până chiar în casa ei cu rude apropiate”…), pentru a stărui asupra pasajelor privitoare la Eminescu:
„Pe Eminescu l-am cunoscut tot cam în acelaşi timp, adică vreo doi ani înainte de a mă mărita (1882, n.n.), dar l-am văzut şi cunoscut mult mai puţin. Era înalt (sic!n.n.), palid şi mai puţin frumos ca portretele lui. A venit la noi să vadă pe cumnatul meu Mandrea care-l proteja, şi care vrând să-i procure niţică odihnă îl trimise să stea un timp la noi la ţară, la Groşani, în Romanaţi, moşie ce mi-a rămas mie. Apoi, de aici a trebuit să-l ia. Omul acesta, adevărat poet şi timid, era menit să piară, dacă nu era cineva pe lângă el să-i poarte de grijă. Nu era în stare să zică cuiva să-i fiarbă un ou sau să-i frigă un pui.
De acolo, Nicolae-l duse la Floreşti, moşia din Dolj, unde era o slujnicuţă nemţoaică pentru a-l servi. A stat şi acolo câtva timp, şi într-o dimineaţă fugi împreună cu nemţoaica.”
Episodul cu „slujnicuţa nemţoaică” ţine mai mult de anecdotic decât de o realitate confirmată de cercetătorii biografi, cunoscându-se că la conacul din Floreşti poetul era în îngrijirea administratorului moşiei Sandu Pătru.
Interesantă rămâne, însă, afirmaţia că, înainte de Floreşti, poetul fusese în Romanaţi, la Groşani, probabil tot în vara lui 1878. Se ştie că sejurul de la Floreşti nu a constituit o „vacanţă” pentru poet, ci o perioadă de lucru, Eminescu găsind aici răgazul de a traduce din germană primul volum din „Documentele Hurmuzaki”, Fragmente zur Geschichte der Rumänen/ Fragmente din Istoria Românilor, cu editarea cărora fusese însărcinat Ioan Slavici (poetul încasase, conform chitanţei care s-a păstrat, suma de 1000 de lei). Lucrarea tradusă de Eminescu va apărea, fără menţiunea respectivă, în ianuarie anul următor.
În calitate de secretar al comisiei pentru traducerea «documentelor Hurmuzaki», Ioan Slavici îl vizitează pe poet la Floreşti, notând în Amintirile sale: „.. l-am găsit acolo sănătos tun şi în voie bună. Era numai el la conacul moşiei, singur, adecă în foarte bună societate. În timpul pe care l-a petrecut la Florești, boarfele lui se aflau la T. Maiorescu, care rezervase pentru dânsul un iatac luminos, în care toate erau puse în cea mai bună rânduială”. Aşadar, nicio urmă de „slujnicuţă nemţoaică”, poate doar o legendară simpatie locală pentru fata popii Duţescu…
II
Am stabilit, într-un studiu recent, pe baza unor intuiţii şi probe relevante, calendarul sejurului floreştean, încercând o datare cât mai exactă. Stabilirea datelor între care se produce sejurul floreştean al poetului este posibilă parcurgând colecţia ziarului «Timpul» pe anul respectiv. Vom constata că, deşi aproape toate nesemnate, cum avea obiceiul, articolele poetului (stabilite de Ediţia Academiei în XVI volume, preluată de cea de la Chişinău din 2001 în VIII volume) se succed cu o oarecare regularitate, fie cotidian, fie la două zile. Iată cum arată perioada ianuarie – septembrie 1878, interval în care are loc şi vacanţa de peste două luni a poetului petrecută la Floreşti, în Gorj. Prezenţa gazetarului în «Timpul» o constatăm la 3, 4, 6, 12, 13, 20, 25 şi 28 ianuarie, apoi la 4, 8, 9, 10, 14, 15, 19, 21, 22 februarie. În martie publică articole în numerele din zilele: 1, 2, 3, 4, 5,7,10 şi 14. În aprilie, articolele sale figurează în zilele de 5, 7, 9, 11, 16, 25, 26, 28 şi 30.
Vine şi luna mai, când poetul este prezent cu articole doar în numerele din 4 şi 6 mai – dată după care nu mai întâlnim articole scrise de Eminescu decât începând cu 2 august 1878, apoi la 4, 6, 9, 10, 12, 19, 20, 24, 25, 27 și 31 septembrie. Şi tot aşa, ca o reintrare în vechiul ritm, la 2, 6, 7, 12, 16, 17, 19, 20, 23, 26, 27, 28 şi 29 octombrie…
Așadar, în perioada 6 mai-2 august 1878, Eminescu nu mai este prezent în coloanele «Timpului», dar, surpriză!, la data de «26 mai stil vechi»/7 iunie 1878, Maiorescu consemnează prezenţa poetului la „ultima Junime la mine (ca totdeauna, în ultima vreme, în acest sezon). Vasile Alecsandri a fost aici […] Şi cneazul Cantacuzin, Theod. Şerbănescu, Olănescu ş.a.m.d., vreo 23 de persoane […], Eminescu, Slavici, Nicu Gane etc. Splendidă seară. Frumoase poezii de Eminescu…” (Jurnal, IX, Ed. Minerva, 1989, p.53).
Ce se întâmplase, aşadar, cu poetul care de la data de 6 mai nu mai era atotprezent în „Timpul”?
Am putea da crezare Anei Culcer (Bălcescu) că, înainte de sejurul de la Floreşti, Eminescu ar fi stat „un timp” la moşia de la Groșani din judeţul Romanaţi, unde ar fi fost trimis de amicul său Nicolae Mandrea, care l-ar fi transferat apoi – nu ştim din ce motive – la Floreşti.
Astfel, am putea explica perioada  6 (19) mai – 26 (7) iunie 1878, când poetul nu mai e prezent în coloanele „Timpului”, dată după care desigur are loc plecarea la Floreşti. Este greu de crezut că poetul ar fi fost transferat direct de la Groşani la Floreşti, fără a mai reveni în Bucureşti. Acum probabil se conturează planul lui Maiorescu şi al celorlalţi de a-i încredinţa lui Eminescu traducerea volumului de documente din colecţia baronului Hurmuzaki, în vara petrecută la moşia junimistului Mandrea din Floreştii Doljului (azi apaţinând de comuna gorjeană Ţânţăreni, din sudul judeţului Gorj).
Documentar de ZENOVIE CÂRLUGEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here