Noi judecători și procurori în Gorj

3126

Zece judecători și șapte noi procurori vor activa la unitățile de parchet și instanțele din Gorj.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretele de numire în funcţie a judecătorilor şi procurorilor care au promovat concursul de admitere în magistratură, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii, în perioada 7 iulie 2023 – 6 martie 2024. Astfel, la Târgu Jiu au fost numiți în funcție judecătorii Răzvan-Alexandru Mohor, Corina-Clara Ghidiu și Maria-Cristina Ceauşescu. La Judecătoria Târgu-Cărbunești, unde există cel mai mare deficit de judecători, vor activa Irina Marinca, Maria-Alina Cărăvan, Nicoleta-Adina Alecsandru, Alexandra Vasile și Lucia-Lăcrămioara Grigorie. La Judecătoria Motru va împarte dreptatea Raluca Corici, iar la Novaci a fost numit judecătorul Silviu-Gabriel Cepoi. De asemenea, au fost numiți la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu procurorii Dumitru-Răzvan Bejinaru, Ionel-Lucian Brâncuş, Costina-Vergina Sfinteș și Maria-Marilena Vieru. Elena-Florentina Stoica și Isabela-Ecaterina Ciupa vor lucra la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbuneşti. Bogdan-Adrian Dabelea a fost numit la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru. În total, la nivel național, 295 de judecători și 166 de procurori intră în sistem.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here