Autoritățile locale din Târgu Jiu au avut, ieri, o întâlnire cu reprezentanții CNAIR pe tema impactului pe care îl are asupra mediului viitorul drum expres Târgu Jiu – Craiova.
„Este un proiect deosebit de important pentru municipiul nostru și se fac eforturi pentru concretizarea acestuia într-un timp cât mai scurt.
Au fost prezentate măsurile care vor fi luate atât în perioada execuției lucrărilor, dar și după finalizarea acestora și care au ca scop protejarea mediului, dar și a zonelor locuite, adiacente drumului expres”, a anunțat primarul Marcel Romanescu.
Drumul expres va avea 110 kilometri. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, la începutul lunii noiembrie, că, în cel mult două luni, va fi lansată licitaţia pentru execuţia drumului expres.
Iote bre, nea marcelica este și iubitor de mediu, îl preocupă acum drumul expres Craiova – Tg-Jiu, căci așa este corect sa i se zică, pentru că la noi se termină.La Craiova este continuarea drumului expres Pitești – Craiova.Dar de, nenea primarul vrea sa mai smulgă niste voturi făcând și el autostopul pe acest proiect de drum. A constatat el că există porțiuni de drum unde traficul ar fi încurcat de porci mistreți și, a propus construirea de tunele prin care porcii să treacă dintr-o parte în alta a drumului. Acum , că a rezolvat cu , Calea Eroilor, și încă ce rezolvare de îți rupi bombeurile la pantofi în pavajul ieșit, de bine ce este pus de meseriașii aduși de managerul urbei , a hotărât să ia decizii manageriale și în afară urbei, în județ, că tot a urmat calea de traseist a mentorului său de la cj.