Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a avut luni o întâlnire cu Margrethe Vestager, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, pe tema PNRR și a complexurilor energetice Oltenia şi Hunedoara.
„În marja vizitei de astăzi de la Bruxelles am avut o întâlnire de lucru cu Margrethe Vestager vicepreședintele executiv al Comisiei Europene. Discuțiile s-au concentrat pe CEO, CEH, PNRR și alte obiective pe care le avem în domeniul Energiei. Am primit asigurarea că Romania va avea parte de toată susținerea pentru aprobarea acestor proiecte”, a scris, luni, pe Facebook, Virgil Popescu.
La discuţii au participat secretarul de stat Dan Drăgan, președintele Consiliului Concurenței Bogdan Chiritoiu și Luminița Obobescu – Reprezentant Permanent al României la UE.
Guvernul a discutat cu reprezentanţii Comisiei Europene modul în care propunerile incluse în Planul de Restructurare şi Decarbonare al CE Oltenia pot fi adaptate pentru a răspunde recomandărilor făcute de Comisie la începutul lunii februarie, luând în considerare contextul energetic naţional şi nevoia ca acest complex să îşi continue activitatea.