Noi bilete de tratament pentru pensionarii gorjeni

847

Conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj a anunţat faptul că a sosit cea de-a şaptesprezecea serie de bilete de tratament din anul 2018, aferentă pensionarilor gorjeni.

Noua serie de bilete de tratament aprobate, în număr de 163, are valabilitate pentru următoarele staţiuni: Bala, Buziaş, Căciulata, Călimănești, Covasna, Felix, Geoagiu, Govora, Herculane, Mangalia, Olănești, Tușnad, şi Techirghiol. Titularii se pot prezenta până miercuri inclusiv pentru ridicarea biletelor cu cuponul de pensie pe luna anterioară, actul de identitate şi bilet de trimitere de la medicul de familie pentru staţiunea repartizată, iar locurile ce nu vor fi valorificate până pe 24 octombrie, ora 15.30, se vor redistribui pe 25 octombrie, începând cu ora 08.00.

18 bilete, nerepartizate
Şi pentru această serie au rămas un număr de 18 locuri nerepartizate care se pot elibera celor interesaţi, fiind valabile astfel: câte două pentru stațiunile Amara, Lacu Sărat şi Neptun, precum şi 12 pentru staţiunea Bala. Biletele repartizate, cât şi cele rămase nerepartizate se eliberează conform programului afişat la sediul Casei de Pensii, dar şi pe pagina de internet a instituţiei. Reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii Gorj aduc la cunoştinţa pensionarilor faptul că, având în vedere că tratamentul balnear şi pentru recuperare a capacităţii de muncă este un serviciu medical, iar din septembrie 2015 a devenit obligatoriu folosirea cardului de sănătate, la momentul prezentării în staţiunea balneară, beneficiarii trebuie să aibă asupra lor cardul de sănătate activat la medicul de familie şi să cunoască codul PIN al acestuia. În acest an, persoanele, care dovedesc existenţa unei afecţiuni medicale, care să necesite tratament balnear, pot solicita şi beneficia de un singur bilet de tratament. Pentru tichetele de tratament balnear, locurile contractate se vor repartiza pe maximum 19 serii de prezentare, cu o durată de 16 zile. Pentru un astfel de tichet, obţinut prin Casa de Pensii, vârstnicii vor achita 50% din cuantumul pensiei. Hotărârea Guvernului nr. 39/2018 privind acordarea prestaţiilor sub forma biletelor de tratament balnear, pentru anul 2018, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 128 din 9 februarie şi se aplică de la data publicării. În acest an, persoanele, care dovedesc existenţa unei afecţiuni medicale care să necesite tratament balnear, pot solicita şi beneficia de un singur bilet de tratament. Practic, de aceste bilete de tratament pot beneficia persoanele asigurate în sistemul public de pensii şi pensionarii din acest sistem, precum şi cei care au căpătat dreptul de a beneficia de aceste bilete printr-un act normativ special.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.