Noi bilete de tratament pentru pensionari. Cele mai multe sunt pentru stațiunile Bala și Olănești

1509

Casa Județeană de Pensii Gorj a primit biletele de tratament balnear cu dată de intrare în perioada 30 august – 2 septembrie. Pentru seria nr.12/2022, Casei Județene de Pensii Gorj i-au fost repartizate 111 bilete. Dintre acestea, 74 de bilete sunt pentru unitățile de tratament din proprietatea Casei Naționale de Pensii Publice București, iar 37 sunt contractate cu alți prestatori de servicii din domeniu.
Cele mai multe bilete sunt pentru stațiunile Bala – 34, Olănești – 18 și Buziaș – 8.
Din cele 111 bilete pentru tratament balnear primite de către CJP Gorj, 107 bilete au fost alocate automat solicitanților, în funcție de punctajul obținut.
Biletele de tratament balnear se vor distribui până pe data de 23 august, inclusiv. În cazul în care titularul nu se prezintă pentru ridicarea biletului până la data programată, repartiția este anulată, iar biletul se redistribuie altui solicitant.
Pentru această serie mai sunt disponibile patru locuri în stațiunea Moneasa din județul Arad.
„Aceste locuri se pot elibera persoanelor interesate, indiferent dacă au depus sau nu cerere. Toate biletele nevalorificate până în data de 23 august 2022, ora 16.30, vor fi redistribuite în ziua de 24 august 2022, ora 8.00.
Biletele de tratament balnear se eliberează beneficiarilor numai după legitimarea acestora, acestea fiind eliberate doar personal, titularului sau unei alte persoane, desemnate de către titular prin procură autentificată, din care să rezulte că mandatarul este împuternicit să ridice biletul de tratament balnear”, anunță Casa Județeană de Pensii Gorj.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here