Noi avertizări, Gorjul sub cod galben de ploi!

1151

Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente care vizează 12 județe. Alte zone din Moldova, Muntenia, Oltenia, Dobrogea și cea mai mare parte a Transilvaniei sunt sunt avertizare Cod galben.

Potrivit ANM, sunt vizate de Codul portocaliu județele Bacău, Galați, Vrancea, Brăila, Ialomița, Călărași, Buzău, Prahova și zona de munte a județelor Dâmbovița, Argeș, Brașov și Covasna, conform Mediafax.

În aceste zone va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă de 40-50 l/mp și izolat 60-80 l/mp.

Codul portocaliu intră în vigoare vineri, la ora 12.00, și este valabil până sâmbătă, la ora 23.00.

De asemenea, în Muntenia, Moldova, Oltenia și în Dobrogea și în cea mai mare parte a Transilvaniei vineri, la ora 10.00, a intrat în vigoare o avertizare Cod galben, valabilă tot până sâmbătă, la ora 23.00.

În aceste zone va ploua însemnat cantitativ și vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică. Aversele vor avea și caracter torențial, pe alocuri vor fi însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20-30 l/mp și pe arii restrânse 40-50 l/mp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.