Doi foști șefi de la Termocentrala Turceni au trebuit să răspundă, ieri, întrebărilor ce le-au fost adresate în procesul în care au fost audiați ca martori propuși de Complexul Energetic Oltenia, CEO având calitatea de inculpat împreună cu alți doi salariați ai săi trimiși în judecată pentru moartea unui miner. Bărbatul mort este Tudor Burducea, un fost salariat al CEO care și-a pierdut viața în ianuarie 2015, după ce a fost strivit de un bulgăre de cărbune pe care încerca să îl doboare dintr-un vagon înghețat. Bărbatul lucra la descărcatul navetelor de cărbune și nu ar fi trebuit să intre în vagon, dar, la proces, mai mulți colegi ai săi au declarat că șefii le cereau să facă lucrul respectiv.
Unul dintre foștii șefi audiați în cursul zilei de ieri la Judecătoria Târgu -Jiu a fost Octavian Bărbuți, director de producție și preparație la termocentrală. Cele mai frecvente răspunsuri ale sale au fost „nu știu”, „nu cunosc” sau „nu am fost informat”.
În aceeași zonă au fost și răspunsurile oferite de dispecerul șef al unității, Vasile Vlad, care a menționat că la ședințele directorilor tot timpul aceștia cereau ca vagoanele să fie golite cât mai repede, fără să se ceară însă în mod expres intrarea muncitorilor în vagoane. Audierile celor doi vin după ce în cadrul procesului și alți foști șefi din termocentrală au răspuns întrebărilor pe care le-au primit de la judecătorul de caz, cele mai frecvente răspunsuri ale acestora fiind, de asemenea, „nu cunosc” sau „nu știu”.
Alături de CEO, în acest dosar au mai fost inculpați maistrul şef de tură Constantin Năboiu şi şeful de secţie Virgil Paliu Vlăduţu.
Procesul va continua și luna viitoare, când vor fi audiați alți martori, de această dată pe latură civilă, după care inculpații vor aștepta verdictul judecătorului de caz.