Noi angajări, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu

628

Cinci posturi vacante de infirmier şi câte un post temporar vacant de asistent medical debutant, îngrijitor şi brancardier sunt scoase la concurs de Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Concursurile se vor desfăşura începând cu data de 21 noiembrie. Înscrierile se fac la sediul unităţii, până la data de 24 octombrie.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu organizează un nou concurs de angajare. Cele mai multe posturi vacante sunt de infirmier. Reprezentanţii unităţii au stabilit deja datele de concurs pentru fiecare post în parte. „Avem cinci posturi de infirmier debutant vacante. Pe data de 21 noiembrie are loc concursul pentru postul de la Secţia Psihiatrie, pe 22 noiembrie la Neurologie, pe 23 noiembrie la Ortopedie, pe 26 noiembrie la Chirurgie II pe 27 noiembrie la Pediatrie. De asemenea, am scos la concurs şi posturi temporar vacante. Astfel, pe data de 28 noiembrie are loc concursul pentru ocuparea postului de asistent medical debutant la Blocul Operator, iar pe 29 noiembrie se desfăşoară concursul pentru posturile de îngrijitor la secţia Recuperare medicină fizică şi Balneologie şi brancardier la UPU”, a explicat Narcis Mărgineanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Concursul va avea loc la sediul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, iar înscrierile se fac până la data de 24 octombrie 2012.

Pe 22 octombrie încep alte concursuri de angajare
Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu a scos la concurs încă patru posturi vacante. După finalizarea perioadei de înscrieri, concurenţa este mare, după cum confirmă reprezentanţii unităţii. „Avem opt persoane înscrise pentru postul de infirmier, cinci pentru cel de asistent, patru pentru autopsier şi două dosare pentru postul de referent”, confirmă Narcis Mărgineanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Concursurile pentru ocuparea acestor posturi se desfăşoară în perioada 22-25 octombrie. „Concursul pentru postul de infirmier este pe 22 octombrie, pentru asistent pe 23 octombrie, pentru autopsier pe 24 şi pentru postul de referent, pe 25 octombrie”, declară purtătorul de cuvânt al SJU Târgu-Jiu.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.