Noi acţiuni ale poliţiştilor, la târgul din Polovragi

344

Poliţiştii gorjeni au derulat noi acţiuni pentru a asigura un climat de ordine şi siguranţă publică, persoanelor prezente la cel mai mare târg din Oltenia şi anume Târgul Anual „Nedeia Sf. Ilie” desfăşurat pe raza comunei Polovragi.

Pe parcursul zilei de luni, 18 iulie, poliţiştii Poliţiei Oraşului Novaci şi posturilor de poliţie arondate, împreună cu poliţişti ai serviciilor de ordine publică, investigarea fraudelor, investigaţii criminale, rutieră şi criminalistic au continuat acţiunile pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, de prevenire şi combatere a faptelor de natură penală şi contravenţională în zona Târgului Anual „Nedeia Sf. Ilie” desfăşurat pe raza comunei Polovragi. Pe parcursul acestor activităţi, poliţiştii, sprijiniţi de studenţi ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, au acţionat în cooperare cu lucrători din cadrul I.J.J. Gorj şi poliţişti locali. Oamenii legii au controlat 81 de autovehicule, legitimat 134 de persoane şi au verificat 33 de agenţi economici. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 11 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 8.750 lei, din care cinci conform prevederilor legii privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, cinci privind circulaţia pe drumurile publice şi una la o altă lege republicată. Pe parcursul acţiunilor, aceştia au confiscat bunuri expuse la comercializare fără documente de provenienţă, în cuantum de 910 lei şi au reţinut în vederea suspendării un permis de conducere, conducătorul auto fiind depistat în timp ce conducea un autovehicul aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Pe parcursul acţiunilor nu au fost înregistrate evenimente prin care să fi fost afectat climatul de ordine şi siguranţă publică al cetăţenilor prezenţi la manifestări.

Ana-Maria Catalinoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here