Noaptea Muzeelor ar putea fi organizată în iunie

739

Rețeaua Națională a Muzeelor din România propune ca ediția din acest an a Nopții Muzeelor să se desfășoare în luna iunie. ”După cum probabil știți, data inițială ar fi trebuit să fie 15 mai 2021. Dat fiind contextul actual de maximă incertitudine și de criză sanitară, este foarte complicat și nerecomandabil ca această nouă ediție să se poată organiza la data mai sus-menționată. Mai mult, chiar organizatorul european al evenimentului ezită să-și actualizeze conținutul website-ului oficial pentru actuala ediție. Din verificările noastre, multe state europene și-au stabilit calendare proprii de organizare. De asemenea, avem în minte experiența anului trecut când organizarea a fost extrem de dificilă, datele de evenimente și modul lor de desfășurare suportând zilnic fel de fel de modificări. Pe scurt, coordonarea ediției anterioare a fost un coșmar pentru noi toți. Din acest motiv, Rețeaua Națională, a Muzeelor din România, după consultarea membrilor, propune o dată proprie de organizare a acestei ediții a Nopții Muzeelor, și anume 12 iunie. Începând cu data de 1 mai 2021, vom solicita fișele de înscriere tuturor instituțiilor și organizațiilor muzeale și culturale din țară care doresc să participe la eveniment. Această fișă de înscriere va fi disponibilă din ziua lansării înscrierilor”, a anunțat RNMR într-o postare pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here