“Noaptea Cercetătorilor”, şi la Târgu-Jiu

508

Inginerii, cercetătorii şi inventatorii îşi vor da întâlnire vinerea viitoare, în campusurile universitare sau zonele centrale ale oraşelor: București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Târgu-Jiu, Craiova şi alte oraşe mari ale ţării pentru a călătorii în lumea fascinantă a științei, manifestare cunoscută şi sub titulatura de “Noaptea Cercetătorilor”.

Pe 26 septembrie, organizatorii manifestării “Noaptea Cercetătorilor”, îi invită pe toţi curioşii la o călătorie în lumea fascinantă a științei. Drone, roboți, spectacole cu lasere, iluzii optice, levitație, metale lichide, observații astronomice sau prin microscop, călătorii virtuale prin Sistemul Solar și alte experimente inedite îi așteaptă pe vizitatori. Organizatorii ediţiei din 2014 îi provoacă totodată pe curajoşi să îşi testeze inovaţia şi creativitatea în universul ştiinţific, prin participarea la cele două concursuri organizate înainte de eveniment. Concursul de videoclipuri “Vreau să fiu cercetător”, dedicat pasionaţilor de ştiinţă indiferent de vârstă şi competiţia de desene “Cercetătorii şi laboratoarele lor” la care se poate înscrie orice elev sau grup de maxim cinci elevi, precum şi orice persoană pasionată de ştiinţă care însă nu desfăşoară activitate de cercetare.
Noaptea Cercetătorilor se înscrie în seria evenimentelor Marie Curie, la nivelul Uniunii Europene, și își propune să arate publicului larg ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare. Ediția 2013 a atras peste 40.000 de vizitatori în România.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here