Nicușor Bancu revine la antrenamente

1045

Căpitanul Universității Craiova, Nicușor Bancu, a primit ok-ul pentru a efectua primele antrenamente cu mingea după accidentarea suferită în toamna trecută. Internaționalul român a avut ruptură de ligamente încrucişate. Dacă următoarea perioada va decurge fără evenimente neprevăzute, Bancu ar putea juca în partea a doua a play-off-ului. „Căpitanul nostru a efectuat astăzi un nou control medical la celebra clinică Villa Stuart din Roma. Vestea excelentă a zilei este că medicul Pier Paolo Mariani a hotărât că Nicușor Bancu poate începe din acest moment antrenamentele pe teren”, a anunţat clubul Universitatea Craiova. Până acum, fundașul stânga s-a antrenat în cadrul centrului deţinut în Bănie de Alin Burileanu, fizioterapeutul echipei naţionale a României, cel care l-a însoţit şi la Roma. „În acest moment, nu mai putem vorbi de plecări. Noi ne gândim la două transferuri acum, cred că ar fi formidabil dacă reuşim acest transferuri. Primul transfer este Baiaram, iar al doilea este Bancu. Nu că nu este foarte important şi Screciu, dar el revine mult mai rapid, spre deosebire de ceilalţi doi”, a declarat antrenorul Eugen Neagoe după remiza cu FCSB. Nicușor Bancu are 30 de ani și este cotat la 1,5 milioane de euro. Joacă la Universitatea Craiova din 2014.
Cătălin Pasăre