Concluzia: fostul elev Al. Popovici şi-a pus capăt zilelor din cauza profesoarei. Eu am lucrat în învăţământ timp de 40 de ani dar nu am auzit şi nici n-am citit despre cazuri de aşa natură. Nu neg că nu s-au petrecut relaţii între elev şi cadru didactic, dar nu s-au publicat şi nu s-au discutat. Or fi fost cazuri, de care nu ştiu şi nici n-am ştiut, dar cei care au condus învăţământul în perioada Comunismului erau necruţători cu abaterile morale mai ales cu cadrele didactice. În acea perioadă se cerea cadrelor didactice un comportament corect, o ţinută exemplară în faţa elevilor pentru a servi modele pentru elevi. Acum, după 1989, primul ministru al învăţământului Mihai Sora a venit în România, de unde nu ştiu şi a zis că învăţământul în România să fie democratizat. Astfel s-a trecut la mixtizarea liceelor, s-a eliminat portul uniform al elevilor, s-au dat dispoziţii să se amenajeze locuri de fumat pentru elevii cel practică s.a. Toate acestea, eu le observ că au contribuit la degradarea învăţământului în România. Mixtizarea învăţământului e o măsură care n-a mai ţinut seama de modul de organizare vechi-licee de băieţi şi licee de fete şi nici de structura psihofiziologică a elevului trecut de pubertate, când instinctul reproducerii speciei se dezvoltă. Eliminarea uniformei şcolare a dus la portul după plăcere al fiecărui elev culminând cu portul fetelor în chip ATRĂGĂTOR cu fusta scurtă, sânii dezveliţi şi spatele gol când se apleacă. Băieţii îmbrăcaţi cum vor: neglijent, cu plete şi barbă cu cioc. Ambele sexe-elevi-poartă în spate o traistă unde sunt înghesuite nişte cărţi şi caiete care nu ştiu cum mai arată cred eu îndoite şi cu colţurile în semicerc. Privitor la fumat, elevii fumează în locuri amenajate nu numai la W.C. ca în timpul de tristă amintire. Acum dacă te duci într-o cârciumă nu vezi decât tineri-băieţi şi fete cu ţigara în gură şi cu băutura pe masă. Bătrânii sau oamenii maturi nu au loc de ei şi mai vine şi un ,,domn profesor” care nu le zice nimic şi bea şi el cu ei. Şi acum despre cazul Ramona Mischie profesoara de limba română şi elevul Popovici Alexandru, profesoara recunoaşte că se plimba cu fostul elev prin parc, s-au sărutat de mai multe ori, dar n-au avut relaţii sexuale, zice ea: Mă întreb eu cum se mai prezenta în faţa clasei a XII-a unde era elevul iubit Popovici Al. fapt ce poate îl ştiau şi colegii elevului? Ce rezultate aveau elevii clasei a XII-a la învăţătură la obiectul limba română? Distanţa între elev şi profesoară a fost abandonată, dar probabil a zis că aşa e democratic. Faţă de acest caz eu zic că Inspectoratul Jud. Gorj să prelucreze cu toţi directorii de şcoli ce s-a întâmplat şi să scoată din învăţământ pe prof. Ramona Mischie pentru că a făcut de râs pe dascăli. Măsurile luate ar duce la revigorarea morală în cadrul şcolilor din Gorj.
Nişte constatări şi o părere
În ziarul Gorjeanul din data de 28, 29 noiembrie 2009, am văzut un articol cu titlul,,Da, am avut o relaţie cu el” în care era vorba de profesoara Ramona Mischie şi victima sa Alexandru Popovici. Din cuprins, am văzut că fostul elev din clasa a XII-a a avut relaţii amoroase cu profesoara sa Ramona Mischie şi pentru că nu a fost înţeles pe deplin elevul s-a sinucis.
George Cinculeanu