Ninsori și viscol: Cod galben și în Gorj

1955

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis două avertizări meteo Cod galben de ninsori și viscol, care vizează 23 de județe ale țării.

Prima avertizare meteo Cod galben este valabilă în intervalul 5 ianuarie, ora 02:00 – 5 ianuarie, ora 14:00.

În intervalul menționat, în Carpații Orientali și local în Munții Apuseni vântul va avea intensificări, cu viteze de 60…80 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă, rafalele vor depăși 100…120 km/h. În grupele nordice ale Carpaților Orientali va fi viscol, iar vizibilitatea se va reduce semnificativ.

Vântul se va intensifica temporar și în nordul Crișanei și în nord-vestul Transilvaniei unde se vor înregistra viteze de 55…60 km/h.

A doua avertizare meteo Cod galben este valabilă în intervalul 5 ianuarie, ora 14:00 – 06 ianuarie, ora 12:00.

În intervalul menționat, la munte vântul va avea intensificări, cu viteze de 70…90 km/h, iar în zona înaltă (la peste 1700 m), rafalele vor depăși 100…120 km/h și temporar va ninge viscolit.

Local în Transilvania, temporar vor fi intensificări, cu viteze în general de 55…70 km/h.

Intensificări ale vântului, cu viteze în general de 45…55 km/h, se vor semnala local și în restul teritoriului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here