Ninge la Rânca! Turiști fericiți pe pârtie!

1289

Rânca are zilele acestea turiști mai fericiți decât în perioada sărbătorilor de iarnă, după ce, de luni seara a început să ningă în stațiune. Până aseară stratul alb de omăt se întinsese până sub releul de televiziune de la Cerbu, drumarii intervenind constant cu utilaje pentru a ține drumul „la negru”, accesul în stațiune făcându-se fără probleme. Pentru cei care au ajuns aici bucuria ninsorii a fost una mare, mai ales că sunt puține stațiuni în țară în care există zăpadă nu doar artificială, ci mai ales naturală pe pârtie. Sunt turiști care au mărturisit că avea rezervări în alte zone ale țării și care au renunțat la ele pentru a veni aici, știind că va ninge. „Din Râmnicu Vâlcea am venit un grup mai mare. Inițial aveam rezervare la Păltiniș, dar am anulat-o în ultima clipă, când am văzut că la Rânca va ninge mai mult. Am venit aici și, da, am prins prima ninsoare pe iarna asta, ceea ce pentru copii e o bucurie enormă. Învățăm și să schiem în zilele astea în care stăm aici, totul e foarte frumos”, a mărturisit o turistă.

Un alt turist a menționat că a venit la Rânca pentru că a descoperit că aici va ninge, iar el caută zăpadă de zile bune pentru a putea schia înainte de a pleca la Londra la muncă. „Cred că e singura stațiune din țară cu zăpadă pentru schi, pentru că e altitudinea care favorizează. Foarte foarte bună zăpada, din păcate e singura pârtie disponibilă, dar cred că de mâine începe nebunia. E un loc superb. Mi-am luat 5 zile concediu special pentru vacanța asta, încerc să găsesc zăpadă de 3 săptămâni, e prima zi în care sunt happy pentru că a nins și nu am mai avut parte de zăpadă de mult timp”, a spus turistul. Toți cei de pe pârtie erau extrem de bucuroși că au prins ninsoare, unii urmând să se întoarcă pe litoral la temperaturi mari pentru această perioadă și unde sunt șanse mici să ningă în perioada următoare. „De la Constanța am venit. Lucrăm la Ambulanță, la SMURD, suntem pe echipele de intervenție și acum, după sărbători, am avut parte de câteva zile libere, că ni s-au terminat turele. E ceva deosebit aici, venim pentru a cincea oară și ne place cel mai mult acum pentru că am prins și ninsoarea aceasta. Pentru copii e o bucurie deosebită. De aici vom merge la noi acasă și acolo am înțeles că sunt în continuare 10 grade, așa că ne înțelegeți că pentru noi cine știe când va mai fi următoarea ninsoare trăită pe viu”, a spus unul dintre turiști. Ninsoarea i-a bucurat la fel de mult și pe cabanieri, care acum pot să le spună la telefon turiștilor interesați de zăpadă că ninge în stațiune. Administratorul domeniului schiabil, Nicu Mitroiu, spune că după ninsoarea de azi, pentru că ar urma să ningă și în cursul acestei zile, sunt șanse ca stratul de zăpadă de pe pârtia principală să ajungă la 40 de centimetri, pe această pârtie fiind folosite anterior tunurile pentru zăpada artificială. „Vine un pic cam târziu, e adevărat, dar e superbă. E norocul pe care l-au avut frații noștri de dincolo de Prut care au venit la noi să sărbătorească pe stil vechi sărbătorile de iarnă, iar acum parcă a nins pentru ei. Zăpada a adus bucurie în toată Rânca. După părerea mea și noi dacă am trece în timp la sărbătorile pe rit vechi am avea parte de această bucurie a zăpezii. Din ce am observat în ultimii ani, tot mai des iarna își intră în drepturi atunci când sunt sărbătorile pe rit vechi. Atunci ninge și așa s-a întâmplat și acum. E o constatare pe care o fac după 37 de ani petrecuți pe munte. Iarna s-a decalat deja și se duce mai mult spre primăvară, când turiștii nu mai prea vin la schi. Avem un strat de zăpadă de 20 de centimetri pe pârtia principală. A început să ningă de luni seară, am reușit să o stabilizez în timpul nopții, acum ninge în continuare, sper să ningă și la noapte, prognoza spune că va ninge până mâine după-amiază. Dacă mai prindem încă 20 cm, cu stratul de bază, de zăpadă artificială, este suficient, deși pentru noi suficient nu e niciodată, dar s-a schimbat atmosfera, e totul alb, brazii, e altceva. Se simte că este iarnă. Așteptăm turiștii care știu că sunt dornici să vadă un peisaj de iarnă așa cum nu a fost de Crăciun și Revelion”, a declarat administratorul domeniului schiabil. Pentru turiștii ajunși în stațiune norocul a fost și mai mare în această perioadă pentru că proprietarii spațiilor de cazare au făcut reduceri la prețuri, iar la unele pensiuni o cameră a putut fi închiriată și cu 100 de lei, față de 300 cât era în perioada sărbătorilor de iarnă.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.