Nimic de adăugat… – A fost un pic de iubire

465

În Motru există trei centre de plasament, administrate de organizaţia judeţeană de profil. În aceste centre locuiesc 17 copii abandonaţi, unii dintre ei neştiind nici cine le sunt părinţii. Personalul unei bănci din Motru, cu rang de agenţie, a cărei directoare abia a împlinit 35 de ani, şi-a luat cei 9 colegi şi au pus fiecare nişte bani din portmoneul propriu ca să organizeze o mică petrecere de Ziua Copilului pentru cele 17 suflete aflate în mare nevoie de dragoste.

Copiii au fost duşi în separeul unui local şi li s-au oferit de toate, inclusiv un tort cu artificii pe care l-au primit cu o bucurie nedisimulată. Tânăra directoare, care nu are încă familie şi copii, împreună cu cele 7 doamne şi cei doi băieţi din agenţie, au fost amfitrionii copiilor care şi-au lăsat liberă imaginaţia şi bucuria întâlnirii cu binefăcătorii lor. Din păcate, un registru intern extrem de dur, binecunoscut de conducătorii celor trei centre de plasament, nu ne-au permis nouă, celor care am aflat din întâmplare despre această manifestare de suflet, să facem măcar o fotografie pe care să o dăm publicităţii. Am insistat să luăm legătura cu dl. Constantin Preoteasa, dar nu a fost posibil, şi ne-am conformat unui regulament care le aduce, până la urmă, un prejudiciu de imagine copiilor, pentru că fiecare dintre ei şi-ar fi dorit să aibă amintiri cu nişte oameni buni, aşa cum ar fi trebuit să fie părinţii lor, cei care i-au adus pe lume şi i-au lăsat în voia sorţii. Unul dintre aceşti copii, absolvent de liceu, şi-a propus să devină asistent social şi să se întoarcă să-i ajute pe cei care, asemenea lui, urcă treptele către lume fără sprijin părintesc. Tocmai de aceea motrenii trebuie să ştie că Loredana Fleancu le-a promis copiilor o nouă ieşire şi la final le-a făcut câte un cadou individual, ca să ţină minte ceea ce a fost. Ea ne-a declarat: „Am văzut o fetiţă care mi-a spus că îşi doreşte foarte tare o păpuşă dar nu are cine să i-o dea, şi un băieţel care îşi dorea la fel de tare două palete de tenis. Acest lucru m-a determinat să le vorbesc colegilor mei iar ei au contribuit din tot sufletul.” Nu mai este altceva de adăugat.

Constantin BUNILA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here