Nimeni nu face puşcărie în dosarul „Deaconu-Călinescu”

125

deaconu lelioaraCeea ce părea a fi marea descoperire a procurorilor anticorupţie din Gorj în privinţa schimburilor ilegale de terenuri în care erau implicaţi foşti funcţionari importanţi din Prefectură şi Primăria Târgu Jiu s-a dovedit din nou a fi o apă de ploaie.

Curtea de Apel Piteşti a decis ca nimeni să nu facă închisoare în dosarul în care a fost pusă sub acuzare fosta subprefectă Lelioara Deaconu, dar şi fosta şefă a juriştilor din Prefectura Gorj, Ioana Călinescu. „Mafia Imobiliară” e în cu totul altă parte, neanchetată deocamdată de DNA, dacă luăm în considerare că procurorii nu au reuşit să prindă peştele cel mare nici măcar de coadă, sentinţa de acum nefiindu-le deloc una avantajoasă, mai ales după ani de anchete discrete şi procese ţinute departe de jurnaliştii de la Gorj ce se puteau eventual interesa de povestea respectivă. Cea mai mare victorie în justiţie a obţinut-o Lelioara Deaconu, care a fost achitată de acuzaţia de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată, săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial, precum şi pentru acuzaţia de instigare la fals intelectual în formă continuată. Fosta subprefectă s-a pensionat cu vreo cinci ani în urmă, iar ancheta a fost deschisă ulterior, în cadrul acestui dosar fiind urmărit penal şi soţul său, avocatul Nicolae Deaconu, achitat acum, de asemenea, pentru acuzaţiile de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată, săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial, precum şi pentru acuzaţiile de evaziune fiscală şi fals în declaraţii. Ceva probleme la cazier s-ar putea să aibă fosta şefă a Biroului Juridic din cadrul Prefecturii Gorj, Ioana Călinescu,pentru care judecătorii argeşeni au decis o condamnare de doi ani pentru comiterea infracţiunii de conflict de interese, executarea pedepsei fiind suspendată condiţionat pentru o perioadă de 4 ani, pe alţi 10 ani acesteia fiindu-i interzise mai multe drepturi civile. Călinescu a fost achitată pentru alte acuzaţii pe care DNA le-a formulat la adresa sa, instanţa achitându-l şi pe Ştefan Burcheci, fost membru al Corpului de Control din Prefectura Gorj, acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată şi calificată săvârşită în scopul obţinerii pentru altul a unui avantaj patrimonial, dar şi pentru instigare la fals în înscrisuri oficiale. De asemenea, fostul şef al Serviciului Agricol din Primăria Târgu Jiu, Ilie Gheorghe, a fost achitat de Curtea de Apel Piteşti pentru acuzaţia de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată şi calificată săvârşită în scopul obţinerii pentru altul a unui avantaj patrimonial, dar şi pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată. O subordonată a acestuia, Marinela Bardan, a fost condamnată, în schimb, la 2 ani închisoare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată şi calificată în scopul obţinerii pentru altul a unui avantaj patrimonial, ea fiind condamnată la 2 ani de închisoare şi pentru fals material în înscrisuri oficiale. Instanţa a dispus ca inculpata să execute 2 ani de detenţie, pedeapsa fiind înlocuită, prin aceiaşi sentinţă, cu suspendarea sub supraveghere pe un termen de încercare de cinci ani. Magistraţii au dispus, de asemenea, anularea unui proces verbal al Comisiei de Fond Funciar din cadrul Primăriei Târgu Jiu, proces verbal falsificat de Marinela Bardan pentru avantajarea Ioanei Călinescu. Magistraţii au dispus şi achitarea fostului secretar al Primăriei Turceni, Remu Stamatie, acuzat de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată şi calificată, săvârşită în scopul obţinerii pentru altul a unui avantaj patrimonial. Terenurile care au stârnit interesul celor de la DNA erau situate în Turceni şi au fost retrocedate către Deaconu şi Călinescu pentru a fi ulterior schimbate cu altele din apropiere de Târgu Jiu, la preţuri evident mai mari, lucruri care nu s-au dovedit a fi tocmai aşa cum le-au prezentat procurorii. Sentinţa dată de Curtea de Apel Piteşti nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here