Niculescu: “Ambulanţele SJA Gorj nu sunt dotate cu aparatură pentru monitorizarea cardiacă a bebeluşilor”

496

Directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă(SGA) Gorj, Marinică Niculescu, a verificat, la rândul său, dacă serviciul prestat de subordonaţii săi pentru gravida de la Fărcăşeşti, căreia i-a murit copilul, luni seara, la Spitalul Rovinari, a fost potrivit obligaţiilor de serviciu. Asta cu atât mai mult cu cât, Poliţia Rovinari a întocmit în urma incidentului un dosar de moarte suspectă.

Din verificările făcute ieri de directorul SJA Gorj, personalul de pe ambulanţă a acţionat, potrivit lui Niculescu, în conformitate cu legea, gravida fiind recepţionată de unitatea medicală fără obiecţii. Niculescu susţine că într-adevăr cordul bebeluşului, aflat încă în viaţa intrauterină, nu a putut fi monitorizat pe timpul transportului mamei spre spitalul aflat la mică distanţă de domiciliul solicitantei, asta deoarece maşinile SJA nu sunt dotate cu aparatură corespunzătoare. “Ambulanţele SJA Gorj nu sunt dotate cu aparatură pentru monitorizarea cardiacă a bebeluşilor. De fapt, nu numai cele din Gorj, ci chiar cele de la nivel naţional. Gravida a fost, în schimb, monitorizată luându-i-se tensiunea şi fiind ascultată cu stetoscopul”, a explicat Niculescu.
Marian_NiculescuReamintim că luni seara la Spitalul Rovinari a fost înregistrată moartea unui bebeluş, născut la termen, asta pentru că mama a ajuns în al 12-lea ceas la spital, iar sarcina era cu risc obstetric. Sarcina nu a fost urmărită de un medic ginecolog ci doar de medicul de familie al gravidei.
A.Stoica

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui victor viorel Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here