Nicu Bunoaica se întoarce în stradă, în aceeași zi în care au început protestele de anul trecut

2970

Liderul Sindicatului Solidaritatea 2013, Nicu Bunoaica, se întoarce la proteste, acesta anunțând că a obținut aprobarea pentru pichetarea Prefecturii Gorj. Astfel, începând de luni, 8 februarie, acesta se va afla în centrul orașului, de la ora 7.00, până la ora 11, și de la ora 15.00, la ora 17, în fiecare zi.

Tot în data de 8 februarie, Nicu Bunoaica a început protestele pentru recâștigarea drepturilor care sunt prevăzute acum în Legea 197, alături de colegii săi,Constantin Crețan, Lulu Păuna, cărora le-au venit alături Manu Tomescu, Vasile Tivig și toți cei care au protestat, zi de zi, anul trecut. De altfel, Manu Tomescu continuă protestele din primele zile ale acestui an, fiindcă în ciuda existenței acestei legi – 197/2021, aceasta nu se aplică nici în momentul de față, deși a fost publicată în Monitorul Oficial în august 2021. În paralel cu acțiunile lui Manu Tomescu,  Nicu Bunoaica a mers în Capitală, în primele zile ale acestui an, pentru a-i convinge pe politicienii Puterii că legea trebuie aplicată. Din păcate, demersurile sale sunt încă fără răspuns, drept pentru care el revine în fața Prefecturii Gorj.

Astfel, oamenii se întorc cu toții în stradă, conducând fiecare protestele pentru aplicarea Legii 197 și susținându-și revendicările.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here