Nicolae Diaconu, omagiat la Ţicleni

463

Ca în fiecare an, poetul şi brâncuşiologul gorjean Nicolae Diaconu va fi omagiat la Ţicleni, localitatea sa natală, în data de 12 noiembrie. Anul acesta, manifestările dedicate acestuia se vor desfăşura sub titulatura “Nicolae Diaconu – contemporanul nostru”.

Miercuri, 12 noiembrie, la Ţicleni se vor desfăşura mai multe manifestări dedicate evocării personalităţii scriitorului Nicolae Diaconu. Începând cu ora 10:00, la Biblioteca Orăşenească “Nicolae Diaconu”, se va desfăşura un atelier zonal pentru bibliotecarii publici, la care vor participa bibliotecari din mai multe localităţi din judeţ. În programul evenimentului au mai fost incluse lansarea lucrării “Piraterie pe uscat. Tragi-comedie în două mandate”, semnată de Ion Vâlceanu Văleanu, dar şi evocări despre Nicolae Diaconu. Evenimentul este organizat de Biblioteca Judeţeană Christian Tell, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Consiliul Local şi Primăria Ţicleni şi Biblioteca Orăşenească “Nicolae Diaconu” Ţicleni.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here