Niciun medic nu-şi doreşte posturile vacante de la DGASPC

554

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj organizează, în data de 20 ianuarie, concurs pentru angajarea mai multor categorii de personal. Între posturile vacante se regăsesc şi două de medic, însă nimeni nu s-a înscris.

Marţi, 13 ianuarie, DGASPC Gorj a organizat concurs pentru ocuparea a 15 posturi vacante. Nu mai puţin de 201 persoane şi-au depus dosarele pentru aceste posturi. Două zile au fost necesare pentru corectarea lucrărilor. „Au fost foarte multe lucrări şi am avut nevoie de două zile pentru a le putea corecta. Candidaţii au posibilitatea de a depune contestaţii în 24 de ore de la afişarea rezultatelor”, a precizat directorul general al DGASPC Gorj.

Lipsă de medici
Seria concursurilor organizate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj continuă. De această dată există posturi pe care nu s-a înscris nimeni. Este vorba despre două posturi de medic. „Pentru concursul din data de 20 ianuarie avem două posturi de medic la CSCCD Novaci şi CIA Dobriţa, pentru care nu avem niciu candidat. De asemenea, avem un post de kinetoterapeut la CRRNA Bâlteni şi s-au înscris cinci persoane, iar pentru postul de kinetoterapeut la Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap au optat 4 persoane. 23 de candidaţi avem pentru un post de asistent medical cu studii postliceale la  CSAPR Târgu-Jiu şi 10 candidaţi pentru postul de asistent medical cu studii postliceale, la CSCCD Târgu-Cărbuneşti. Mai avem 3 posturi de infirmieră pentru CIA Dobriţa şi sunt 15 candidaţi şi tot 3 de infirmieră la CIA Suseni, unde avem 23 de candidaţi”, a explicat Dumitru Cotrună, director general al DGASPC Gorj.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here