Pe parcursul ultimei săptămâni, echipele din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat verificări, inspecţii şi controale în unităţi autorizate/înregistrate din localităţile: Târgu-Jiu, Turcineşti, Runcu, Peştişani, Tismana, Padeş, Băleşti, Motru, Cătunele, Muşeteşti, Bumbeşti-Jiu, Crasna, Bălăneşti, Scoarţa, Bengeşti-Ciocadia, Săcelu, Novaci, Baia de Fier, Polovragi, Alimpeşti, Bumbeşti-Piţic, Bâlteni, Rovinari, Albeni, Bustuchin, Stoina. Controalele au fost demarate în vederea verificării conformităţii cu cerinţele legislaţiei în vigoare, în toate etapele de recepţie, manipulare, depozitare, prelucrare primară, preparare, procesare, desfacere, transport şi valorificare a produselor alimentare.
“Au fost constatate încălcări ale legislaţiei sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, fiind aplicate următoarele sancţiuni contravenţionale: o amendă de 2.000 de lei la un magazin alimentar din Alimpeşti, pentru comercializarea produselor alimentare în spaţiu neînregistrat sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi în condiţii neadecvate de igienă; o amendă de 600 de lei la un magazin carne şi produse din carne din municipiul Motru, pentru nesectorizarea produselor din carne la depozitarea în aparatura frigorifică; o amendă de 600 de lei la un magazin alimentar din comuna Bîlteni, pentru sectorizarea necorespunzătoare a produselor alimentare de origine non-animală, paste făinoase şi biscuiţi, expuse la comercializare dezambalate, în apropierea produselor de curăţenie (detergenţi); o amendă de 600 de lei la un alt magazin alimentar din municipiul Motru, pentru deteriorarea etichetelor produselor alimentare (produse din carne) în timpul operaţiunilor de manipulare asociate vânzării”, se arată în comunicatul transmis de conducerea DSVSA Gorj.
I.M.