Nereguli crase la Secția ELCFU Turceni, depistate de Corpul de Control al managerului Burlan

2481

Corpul de Control al managerului CE Oltenia a confirmat, la ultima verificare, că, la Secția ELCFU Turceni sunt nereguli grave, conducerea acestei structuri nereușind să clarifice situația unor salariați certați cu munca și cu legea. Mai exact, verificatorii au scos în evidență că șeful secției de la Turceni a închis ochii la abuzurile unor subalterni, fiind implicat direct în încălcarea atribuțiilor din fișa postului, lucru care a provocat deservicii și pagube companiei. Rămâne să se ia măsuri dure împotriva celor vinovați, în cauză apărând pontaje fictive, confirmări ilegale și consumuri de combustibil nejustificate. Cel mai grav este că s-a folosit abuziv autoutilitara secției în scopuri personale.

În urma sesizării făcute de un cetățean din orașul Turceni, luna trecută, omul reclamând că cu autoutilitara secției s-ar scoate materiale, combustibil și piese din termocentrală în scopul înstrăinării, Corpul de Control al managerului CEO s-a deplasat la secția ELCFU care deservește centrala. În timpul controlului, verificatorii depistează că șeful de secție, Aurel Perț, se afla conform pontajului în încetare de activitate, dar a emis foi de parcurs și a utilizat mașina unității, în scopuri personale.
Aceasta este una dintre multele nereguli grave depistate cu această ocazie, care confirmau sesizarea, dar o completau cu altele noi.Un alt lucru depistat în urma verificării l-a privit pe Marian Tița, electrician, detașat de la Minprest, pentru reparații și întreținere locomotive.
Electricianul a folosit însă mai mult ca șofer, cu toate că locomotivele din punct de vedere electric sunt într-o situație dezastruoasă. Tița scrie în raport, utiliza abuziv mașina de serviciu, parcând-o la domiciliu de nenumărate ori, acesta locuind în Turceni. Pentru că acest Tița era ocupat să facă diverse servicii șefului direct, electricienii de la Remiza Rovinari erau obligați să se deplaseze la Turceni pentru repararea și întreținerea locomotivelor în exploatare cu o altă mașină a unității.În cauză, în ciuda raportului, se fac presiuni politice pentru ca electricianul să obțină o detașare prelungită, iar șeful său să rămână în scaun. Totul, deși, Tița nu are calificare în domeniul feroviar.Conducerea CEO, cu siguranță, nu îi va prelungi respectivului detașarea de la Minprest la companie.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.