Nepăsare

530

“Nimic nu este atât de greu de gândit cum este gândirea: cu o singură condiţie, absenţa totală a gândirii.”, scria filozoful şi romancierul englez, Samuel Butler (1835-1902).
De atunci a trecut peste o sută de ani şi suntem martori în prezent de unei stări de nepăsăre asociată cu lenea care la un loc poartă numele de laşitate. Eşti om al cetăţii, eşti trăitor în România de azi şi indiferent de evenimentele politice cu care eşti sau nu eşti de acord, tu eşti dator să te pronunţi deoarece, cum spunea Aristotel: “Omul este un animal politic”, iar Demonstene spunea: “Ajunge să gândeşti după cum trăieşti”. Interviurile luate omului de pe stradă reliefează lipsa de interes a românilor faţă de evenimentele politice.
“Nepasarea e paralizia sufletului, e moarte prematură”, scria Cehov, iar cetăţenii trebuie să-şi manifeste voinţa cu ocazia alegerilor care urmează. Caracteristica actului moral al votului se poate vedea în plenitudinea în care el este voit. Cetăţeanul român în postura de alegător trebuie să-şi exprime ceea ce vrea fără rezervă, fară teamă, pentru a îndeplini prima datorie, datoria faţă de el însuşi pentru că a îndobândit libertatea de a alege între bine şi rău fără nici o constrângere. Scriitorul scoţian S.Smilles scria în 1859 în lucrarea: “Ajută-te singur!”: “În fiecare clipa a vieţii noastre conştiinţa noastră proclamă că voinţa ne este liberă. Este singurul lucru care este cu totul al nostru şi direcţia bună sau rea pe care o dăm, nu depinde, în definitiv, decât de noi.”
Aceasta scria Smilles şi în ceea ce ne priveşte nu putem decât să-i dăm dreptate.
Gh. Rădulescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here