Neluţu Trandafir: ,,Sunt fericit că fetele mele au părinţii în viaţă, autorul accidentului nu avea nici măcar permis”

2611

nelutuVictimele accidentului de duminică de la Leleşti sunt în stare de sănătate bună, majoritate părăsind unitatea medicală. Patru persoane au fost rănite în urma acestui accident provocat de un tânăr în vârstă de 22 de ani din Pojogeni, care nici măcar nu avea carnet de conducere.

În una din maşini se aflau membri familiei Trandafir, Neluţu cunoscutul interpret de muzică populară aflându-se la volanul autoturismului personal, o maşină tunată, adaptată nevoilor handicapului locomotor pe care artistul îl are.

Soţii Trandafir se îndreptau duminică spre Târgu-Jiu, dinspre Tismana, iar din sens opus veneau două maşini, prima fiind Dacia, şi Citroenul condus de tânărul teribilist din Pojogeni. Acesta a intrat în depăşirea ambelor autovehicule, iar când a ajuns paralel cu Dacia a intrat în balans, în derapaj, a tăiat faţa acestei maşini, în cerc, şi a ieşit de pe carosabil în dreapta. Dacia atinsă de manevra nereuşită a tânărului a fost proiectată în faţa autovehiculului condus de Neluţu Trandafir, care circula regulamentar. Trandafir a trans de volan stânga pentru a evita impactul cu maşina care i-a fost proiectată în faţă. Ca urmare a manevrei, autoturismul lui Neluţu Trandafir a fost afectat serios pe partea dreaptă. Omul a fost scos din maşină de cei de la Ambulanţă, care, susţine acesta, au fost de apreciat pentru gestul făcut. Restul victimelor au fost scoase din maşini de participanţii la trafic care au oprit la faţa accidentului. ,,Am ajuns la spital cu răni în zona feţei, cu multe cioburi care mi-au intrat în faţă şi foarte aproape de ochi. Sunt lovit serios, mă doare spatele, bazinul, coastele şi mâinile. Simt loviturile mai acum la ceva după accident”, a declarat Neluţu Trandafir care s-a externat la şapte ore după accident.

Tratament de criză la UPU

accident-lelesti,,Am stat 7 ore la Urgenţă, nu am întâlnit niciodată aşa dezorganizare. Mi s-a spus că dacă am nevoie de Tomograf pot să am parte de unul dar la Spitalul 700, dar mi s-a spus că durează, deoarece e foarte aglomerat. Eu am refuzat, în atare condiţii, această investigaţie medicală”, a declarat ieri Neluţu Trandafir care susţine că nu mai vrea niciodată să treacă prin coşmarul prin care a trecut duminică. ,,Nu mă interesează ca persoana care a provocat accidentul să facă puşcărie, îmi doresc doar să îmi pot repara maşina acest lucru depinzând de autorul accidentului”, a spus interpretul care se felicită că a fost precaut. ,,Dacă nu trăgeam de volan stânga îi omoram pe toţi din Dacia care mi-a fost aruncată în faţă”, spune acum Trandafir care a mulţumit cerului că este în viaţă, chiar dacă, iniţial, a fost foarte supărat de cum au înţeles unii poliţişti să îşi facă datoria.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here