Negocierile pentru creșterile salariale în CE Oltenia s-au blocat ieri, fiindcă liderii sindicali nu au ajuns la o înţelegere cu şefii companiei. Liderii cer introducerea sporurilor în salarii fără pierderea niciunui leu din veniturile minerilor şi energeticienilor, dar administrația le-a spus că aşa ceva nu e posibil.
I s-a mărit leafa cu 4.000 de lei
Liderii de sindicat militează pentru schimbarea legislaţiei pentru că, potrivit prevederilor legale în vigoare, majorările salariale nu pot avea loc în companiile de stat care au pierderi. Din 2018, Complexul Energetic Oltenia a înregistrat, în fiecare an, pierderi de peste un miliard de lei. Situația nu arată bine nici pentru acest an, iar liderii de sindicat se văd obligați să caute rezolvarea acestei situații la Ministerul Energiei. Şefii organizațiilor sindicale mai au o soluţie, aceea de majorare a salariilor cu 10% din majorarea de 40 de milioane de lei acordată prin semnătura directoarei Lăcrămioara Pinţea directorului adjunct Sorin Alecu. ,,I s-a majorat leafa cu 4.000 de lei net lui Sorin Alecu. Noi cerem 10% net din această sumă pentru fiecare angajat din Complexul Energetic Oltenia”, a declarat preşedintele Sindicatului Renaşterea de la Cariera Jilţ Sud, Ion Popescu.
Nu exclud greva generală
Negocierile în CEO au fost reluate ieri, cu o zi mai devreme, în perspectiva întâlnirii de mâine a liderilor sindicali cu ministrul Energiei Virgil Popescu. Aceştia au cerut o întâlnire de urgenţă cu şeful Energiei pentru a găsi soluţii imediate pentru creşterea veniturilor. ,,Dacă nu vom ajunge la un consens, nu avem decât să facem demersurile pentru a intra în greva generală sau alte acţiuni permise de lege”, a mai spus liderul sindical. Cei doi directori ai CEO, Daniel Burlan şi Constantin Bălăşoiu, le-au comunicat liderilor că includerea sporurilor în salariile de bază nu va rezolva problema: ,,Ne-au spus că unii ar pierde, iar alţii ar câştiga, prin introducerea sporurilor în salarii. Noi nu suntem de acord şi am cerut includerea sporurilor, fără ca niciun angajat al CEO să piardă vreun leu. Negocierile s-au blocat şi aşteptăm Ministerul Energiei să vină cu soluţii. Situaţia nu poate rămâne aşa, oamenii s-au săturat să aştepte. De două luni aşteptăm, ba că nu e buget, ba că e problema cu certificatele de carbon… Nu se mai poate aşa”, a mai precizat Popescu.
„CEO, Luceafărul Energiei”
După ce liderii sindicali din Complexul Energetic Oltenia au aflat că Lăcrămioara Pinţea Diaconu, membru în directoratul companiei, ar fi declarat că vrea să facă din CEO ,,Luceafărul Energiei”, aceştia au avut diverse comentarii: ,,Vrea să facă din CEO Luceafărul Energiei româneşti. Păi vrem şi noi să fim luceferi, toţi 12.000! Numai că doamna Pinţea iar ne-a tratat sfidător, nevenind, nici astăzi, la şedinţa comisiei de negociere a salariilor. De aceea, dacă o să fac parte din delegaţia liderilor care se vor întâlni cu ministrul Energiei, voi solicita domnului Virgil Popescu să participe, OBLIGATORIU, şi doamna Pinţea. Mi se pare corect şi e o solicitare de bun simţ. Pentru că am văzut că aceasta poate majora salariile. Cum a făcut-o în cazul domnului Alecu”, a declarat liderul Ion Popescu.
Mihaela C.Horvath
Adică vrea să transforme o ,, gaură neagră” într-o stea precum este soarele pe cer !
Dar după cum spun astronomii tot ceea ce se apropie de orizontul unei găuri negre este absorbit și devorat de aceasta și transformat în energie neagră.
După dispariția CE O sistemul energetic românesc se va baza tot pa un fel de energie neagră , care va crea beznă și preturi colosale ale facturilor.