Negocierile dintre sindicate și administrație nu i-au pricopsit pe minerii și energeticienii din CEO

3640

* Majorări salariale de subzistență. CCM a fost semnat

Contractul Colectiv de Muncă la nivelul CEO a fost semnat, în urma negocierilor avute între cele două părți, administrație și sindicate. Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, a declarat că majorările salariale sunt de subzistență: ,,Ceea ce s-a negociat și semnat in plus nu vom vedea decât în luna mai, la cea de-a doua chenzină. Modificările salariale sunt aduse cu data de 1 aprilie. Sunt anumite creșteri, nu unitare, sunt sub diferite forme, în cele patru prime anuale, numai că legea fiscală a fost modificată și aproape jumătate din sumele majorate le va lua statul înapoi. La salariul de încadrare s-a adus un plus 250 de lei, brut și crește crește adaosul la salariul la 1.700 de la 1.200”.

Minerii și energeticienii nu se pricopsesc
Manu Tomescu a mai precizat că aceste majorări salariale nu duc la o bunăstare propriu-zisă, ci îi ajută pe salariații CEO să îndure mai ușor scumpirile uriașe din ultima perioadă:
,,În medie, creșterea este undeva între 650 și 800 net. Ar mai fi fonduri pentru reglarea claselor. Dar creșterea este topită de inflație. Aceste majorări sunt pentru atenuarea scumpirilor, minerii și energeticienii nu se pricopsesc, vor putea face față mai ușor facturilor mari și prețului alimentelor și combustibilului”, a mai spus Manu Tomescu.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here