* Actul adițional la CCM se va semna, cel mai probabil, joi
* Angajații care lucrează în condiții speciale ar putea avea mai multe zile de concediu
Negocierile dintre sindicate și administrația CE Oltenia sunt pe final, în sensul că joi ar urma să fie semnat actul adițional la CCM. Amintim că liderii de sindicat au cerut, printre altele, majorări salariale începând cu 3 ianuarie 2023 și participarea la profit.
În privința creșterilor de salarii, acestea vor avea loc în funcție de mărirea salarialului minim la nivel național. Negocierile celor două părți s-au axat pe facilitățile care trebuie acordate personalului care ocupa posturi în condiții speciale de muncă și s-a vorbit, de asemenea, despre obligația CEO de a majora salariile de bază, cu aceeași sumă cu care se majorează salariul minim. În ceea ce privește participarea la profit, administrația companiei a precizat: ,,În cazul în care societatea va fi pe plus, o să prindem într-un act adițional și dreptul salariaților de a participa la profit, într-o limită de maximum 10%, dar nu mai mult decât un salariul mediu de bază, realizat la nivelul societății”. Asta ar însemna o sumă de aproximativ 3.700 de lei. Liderii sindicali au mai cerut și majorarea numărului de zile de concediu suplimentar pentru salariații care lucrează în condiții speciale.
M.C.H.