Negocieri în CEO: De la ce procent trebuie să înceapă creșterile salariale!

3783

* 2.000 de șomeri, în acest an, de la CE Oltenia

Un nou contract colectiv de muncă va fi încheiat între administrație și sindicatele CE Oltenia. Negocierile încep din această lună iar minerii și energeticienii așteaptă ca liderii să le negocieze în mod real veniturile care trebuie să cunoască, fără niciun dubiu, o creștere serioasă.

Liderii protestatarilor din Piață, care s-au reîntâlnit și ieri la protestele din fața Prefecturii Gorj, au transmis lista de revendicări Guvernului și Parlamentului României, cerând printre altele o protecție socială reală pentru cei 2.000 de salariați care vor fi disponibilizați de la CEO. Revenind la negocierile pentru noul CCM, pe paginile de socializare, aceștia au adus și argumentele pentru care majorările salariale trebuie să fie negociate începând de la procentul de 40%.
,,În această lună, va începe și negocierea CCM. Au început să apară și scrisorile de intenție cu privire la creșterile salariale… Foarte puțin, din punctul meu de vedere! Dacă în 2020 am avut o producție de 8 TWh, având 12.000 de salariați (~655 MWh/salariat), în 2021 am avut o producție de 10 TWh, având sub 11.000 de salariați (~925 MWh/salariat). Deci, avem o creștere a productivității muncii/salariat de peste 40 %! Fără a lua în calcul și prețul energiei electrice, care a fost mult mai mare în 2021, comparativ cu 2020! Domnilor președinți de sindicate, o NEGOCIERE serioasă ar trebui să înceapă de la acest procent! Mai ales că anul acesta vor pleca peste 2000 de angajați, conform Planului de Restructurare, iar producția va fi, cel mai probabil, tot în jurul a 10 TWh!”, au comunicat liderii Pieței.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here