Nedumeriri…

1298

Curiozitate

Având mulți oameni deștepți,
Nu-nțeleg, de ce acum
Ne conduc analfabeți,
Pe-arătură, nu pe drum!

Actual

În justiție sentința,
Vreau aminte să v-aduc,
Reprezintă doar voința
Celor care ne conduc.

Director corupt

La-nceput am bănuit
C-au fost doar niște greșeli.
Mai apoi ne-am dumirit:
Erau toate…șulfăneli.

Să nu plece

Pe vremuri, așa a fost:
Doctori buni și plătiți prost.
Dar și azi legea greșește:
Doctori slabi, plătiți regește!

Șefă mare, neșcolită

Vorbesc unii că-i incultă
Și că n-are carte multă,
Că-n politică e nulă,
Ca și bunica lui Bulă.

Avem de toate

Pe la noi se întâlnesc,
Peste tot, femei ușoare,
Puturoși ce trândăvesc,
Ca și hoți de buzunare.

Plagiate trecute cu…vederea

Deși Victor și-alți isteți,
Tezele și-au plagiat,
Mulți savanți analfabeți,
Seamă, dânșii, nu și-au dat?

Parlamentari

Asta este: vrem, nu vrem,
Ei s-aleșii ce-i avem.
La Senat și Deputați,
Mulți penali, reanchetați.

Regim de viață lungă

Vreți dieta cea mai bună?
Un vin roș, rachiu de prună,
O friptură, varză creață,
Și-o mândruță șugubeață!

Promisiuni guvernamentale

Iar ne-au amăgit băieții
Cu vreo câțiva firfirei;
Azi, când crește costul vieții
De cinci ori, cât ne-au dat ei!
Doctor Cornel MUNTEANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.