Urmare din ediţia 03.09.2009
Găsindu-se în urna de vot fotografia şi manifestul, a fost anunţat telefonic conducerea raionului Baia de Aramă şi a doua zi au sosit la Pocruia comandantul securităţii, căpitanul Mandoc cu un locotenent de miliţie şi au început cercetările pe care-i considerau suspecţi. Spre seară, a fost chemat şi tatăl meu, cu cumnatul Bocean la miliţie, unde locotenentul a folosit toate mijloacele, anchetându-i separat şi după câteva ore i-a spus şefului de post Vulpe să stea şi el la noapte în post cu cei doi arestaţi până dimineaţa când va veni tovarăşul Comandant Mandoc.
Şi a venit după ora 8 dimineaţa şi le-a spus că sunt liberi, dar nu au nevoie să părăsească satul. Mergând spre casă au fost văzuţi de Anica, mama lui Mihai care s-a dus şi i-a spus lui Mandoc că nu trebuia să-i lase liberi, că ei sunt vinovaţi pentru că sunt chiaburi. El i-a spus că încă nu s-a terminat cu ancheta, dar a mâncat ceva gras şi nu se duce la ora asta în bufet că îl văd localnicii, şi dacă ai avea dumneata un vin ar fi foarte bine. Anica a spus că are şi se duse acasă să aducă o sticlă şi Mandoc a zis că mai bine merg eu la dumneata acasă. Şi mergând spre casă a întrebat-o dacă are copii şi ea i-a spus că are doi. Cel mare e învăţător la Moldova Nouă, iar cel mic pleacă la toamnă militar. Intrând în curtea casei, au închis poarta şi când Anica a plecat la pivniţă să ia vinul, Mandoc a intrat în cameră şi i-a găsit pe Mihai tatăl şi pe Mihai fiul stând la o masă uitându-se pe un ziar. Mandoc le-a dat bună ziua şi Mihai tatăl i-a răspuns, iar Mihai fiul a aruncat sub masă o carte.
Mandoc s-a aplecat şi a ridicat-o şi a găsit de unde era decupată fotografia lui Zelea Codreanu şi a găsit şi pe masă caietul de unde a decupat fila cu manifestul şi când a venit Anica cu vinul, Mandoc a spus că nu mai serveşte, dar îi mulţumeşte pentru sprijinul dat să găsească vinovatul. Pe Mihai fiul l-a arestat şi l-a trimis încătuşat la Craiova, unde a fost judecat şi condamnat la 4 ani închisoare ca deţinut politic. Mihai tatăl, de frică s-a spânzurat, iar Anica a devenit senilă până când a decedat. După faptă şi răsplată cum e zicala românească.
Pe mine, ca fiu de chiabur nu m-a încorporat când m-am prezentat la Comisariatul Militar cu cei de o vârstă cu mine şi mi-a spus plutonierul Balica să nu fiu supărat că am fost amânat până la noi ordine. După 3 ani, în septembrie 1957 am fost încorporat pentru muncile agricole în Banat, apoi am continuat la Detaşamentul de Muncă al minei din Lupeni şi pentru că nu suportam aerul din mină, m-a trimis la Detaşamentul de Muncă în Construcţii ajungând până la Năvodari unde, spre norocul meu, că în ianuarie 1959, Detaşamentul de Muncă Năvodari a fost desfiinţat şi toţi militarii care au fost UTM-işti şi membri de partid au fost duşi pentru construirea noului combinat din Oneşti, iar care nu am fost membri, am fost lăsaţi la vatră. Eu am mers la Lupeni, la IAPL unde am lucrat până în luna septembrie, am mers la Secţia de Învăţământ a raionului Hunedoara şi am fost încadrat ca învăţător suplinitor la Poeniţa Tomii comuna Cerbâl din Ţinutul Pădurenilor. După un an, am fost numit director al căminului cultural la centru de comună şi secretar al şcolii generale de 7 ani cum era atunci şi m-am înscris la Institutul Pedagogic din Arad, de unde în urma examenelor susţinute am luat diploma de învăţător. Cu data de 1 septembrie 1963 m-am transferat în Gorj la Şcoala din Cerna, Sat comuna Padeş şi din 1964 am venit definitiv la Pocruia, unde am fost şi numit director al căminului cultural cu o indemnizaţie lunară de 150 lei, fiind plătit de Sfatul Popular şi din 1968 când am fost arondaţi comunei Tismana şi am continuat cu munca obştească până în februarie anul 2000 când am demisionat. Fosta directoare, doamna Maria Câlcescu cu sprijinul tineretului care lucra la Arta Casnică Tismana, dar erau din Pocruia, a înfiinţat formaţiei artistice de teatru, dansuri, solişti vocali şi brigadă artistică de agitaţie. Dânsa plecând la Baia de Aramă, am căutat să le menţin şi să le împrospătez cu noi tineri şi să ajung prin concurs cu o piesă de teatru până la faza regională cu costume de deţinuţi luate cu delegaţie de la Penitenciarul din Tg-Jiu. Cu dansatorii şi soliştii vocali am participat la toate festivalurile din judeţ şi chiar în Mehedinţi, la Ponoare. Pe lângă spectacolele care le prezentam la Pocruia, pocruenii şi cei din satele Izvarna şi Sohodol s-au bucurat să vadă în căminul cultural, pe scenă, ansambluri artistice din Tg-Jiu, Motru, Ţicleni, Baia de Aramă, Turnu Severin, Craiova, Vâlcea, Slatina, Petroşani, solişti, precum Nargita, Dan Spătaru, Benone Sinulescu, Maria Lătăreţu, Maria Ciobanu, Maria Dragomiroiu, Maria Apostol, Filofteia Lăcătuşu, Angelica şi Niculina Stoican, Victor Socaciu, trompetistul Constantin Gherghina, actorul Florin Piersic cu Ana Seleş, deoarece, atunci munca culturală se autofinanţa şi populaţia se putea bucura de ce vedeau şi auzi.
Acum, majoritatea aşezămintelor culturale sunt închiriate pentru magazine, cârciumi şi săli pentru discoteci. După ce am ieşit la pensie în anul 1995, cu datele culese din arhive, cu discuţiile purtate cu intelectuali şi bătrâni ai satului, am scris monografia satului şi istoricul şcolii, dând câte un exemplar pentru biblioteca şcolii, care să fie recomandate pentru a fi citite şi de către elevii şcolii. Recomand în special foştilor mei elevi să nu uite de satul lor, de părinţi şi dascălii care i-au instruit şi educat. Eu, după o activitate de 7 ani ca muncitor şi 36 ani în învăţământ, la vârsta de 75 de ani acum, am să scriu despre satul meu drag şi să ştie toţi care citesc că „Pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte”.
Sandu CIOLACU
