Nebunie la Tismana! Mașinile – bară la bară! Cu miile!

1543

A fost superaglomerație de Sfânta Maria Mare la Tismana, unde mii de șoferi au venit cu mașinile pentru a fi prezenți atât la slujba ținută la faimoasa mănăstire de aici, dar și la fel de faimosul și tradiționalul bâlci organizat în pădurea Șarșori, la câțiva kilometri distanță de locașul de cult.

Oamenii au venit din diverse colțuri ale țării, mașinile fiind înmatriculate în diverse județe, dintre cele mai îndepărtate, nu neapărat din Oltenia. Cu toții au venit spre mănăstire dis-de-dimineață, când încă nu începuse să plouă, la un moment dat polițiștii care dirijau traficul fiind nevoiți să îi întoarcă pe șoferi din drum pentru că nu mai aveau unde să își lase mașinile. „Am tras aici pe dreapta și aștept să se elibereze. Înapoi nu mă întorc pentru că n-am stat atâta în coadă ca să ajung la mănăstire și de aici să mă întorc că n-am unde să las mașina. Văd că lumea se întoarce, dar nu e normal. De jos ne-au trimis polițiștii încoace, că nu mai erau locuri pe platoul din fața mănăstirii, iar de aici ne trimit acolo. Păi acolo nu sunt locuri, deci clar că ne vor trimite mai departe, adică acasă. E coada pe 2 kilometri. Aștept că nu am ce face”, a spus unul dintre șoferi. Cei care s-au întors au confirmat că nu mai există spațiu decât pentru a întoarce mașina, nu și pentru o eventuală parcare. „Totul e blocat de la mănăstire în sus. Dar și în jos, am văzut că au pus mașina și în poarta sediului pompierilor. Păi nu se gândesc pe unde ies echipajele? Le-a dat voie să parcheze pe ambele sensuri pe marginea drumului și de aia se fac blocaje. Oamenii merg pe stradă, ca pietoni, că nu au pe unde să se deplaseze, mașinile nu au loc de parcare, e un mic haos, dar pe care îl vom depăși până diseară”, a spus un alt șofer. Cei care au parcat pe marginea drumului erau cei mai fericiți, chiar dacă au trebuit să renunțe la slujba de la mănăstire pentru a-și păzi mașina. „Am tras aici că nu ai unde alt loc. Polițaiul zice că trebuie să o mut, dar dacă plec de aici doar la Tg Jiu o mai pot lăsa, că am văzut că azi a fost orașul mai gol. N-ai unde s-o duci. E mănăstire mare aici, vine multă lume, iar ei nu fac locuri de parcare. Nu știu care sunt nevoile, dar trebuiau să se gândească la oamenii care vin aici. La mănăstire mergi pe jos că nu te lasă cu mașina, ceea ce e o altă prostie. Vii cu om bolnav ca să îl aduci la slujbă și trebuie să meargă pe jos atâta distanță. Soția mea s-a dus așa cum a putut, iar eu am renunțat la slujbă și am rămas să păzesc mașina pentru că mi-e că mi-o ridică și nu o mai găsesc. În țara asta te poți aștepta la orice chiar și într-o zi din asta care ar trebui să fie doar de mare bucurie”, a spus bărbatul. Nebunie a fost cu locurile de parcare și la bâlciul din pădurea Șarșori, unde polițiștii i-au dirijat pe șoferii veniți în număr mare spre poienițele de aici și chiar pe drumurile din pădure, transformate ad-hoc în locuri de parcare.
Administratorul public al Primăriei Tismana, Gabriel Giorgi, a recunoscut că autoritățile locale se așteptau la un număr mare de oameni veniți aici de Sfânta Maria Mare, dar nu chiar la atâta puhoi de oameni. „Este unul dintre cele mai mari bâlciuri din zona Olteniei de Sfânta Maria Mare. Mulți din cei care vin la mănăstire vin și la bâlciul tradițional și de aici aglomerația din parcări. Nesperat de multă lume e prezentă, chiar și în ciuda vremii. Ne bucurăm că este atât de multă lume și sperăm că toți se vor simți bine. Am făcut tot ce s-a putut pentru a organiza cât mai multe locuri de parcare, dar a venit foarte multă lume și de aici insuficiența locurilor pentru fiecare șofer în parte”, a menționat Giorgi.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.